Educație

Elevi din patru școli albaiuliene participă în campania „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”

oscar-sarpele-hoinarRomânia pe primul loc, între 20 de țări europene în care se joacă TrafficSnake Game. Cea de-a 3-a ediție a campaniei TrafficSnake România a debutat luni, 19 septembrie. Această inițiativă a fost creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, atunci când se deplasează la școală. Alba Iulia este prezentă în cea de-a treia ediție a campaniei „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, desfăsurată chiar în Săptămâna Europeană a Mobilității, cu următoarele școli: Ion Agârbiceanu, Mihai Eminescu, Vasile Goldiș și Liceul cu Program Sportiv.

Campania se organizează în paralel, în 20 de țări europene, iar România ocupă primul loc după 2 ani de desfășurare, înscriind cel mai mare număr de școli, realizând economii importante de combustibili și emisii de CO2.

Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului zilnic de mișcare fizică recomandată. Un alt beneficiu provine din decongestionarea zonelor adiacente școlilor. TSG își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare sustenabile ca distractive și sănătoase.

“Am venit pe jos!”- e prima informație pe care o dau cu bucurie copiii, cadrelor didactice implicate în campanie. Jocul ăsta nu este despre cifre seci și trimiteri la Tabelul lui Mendeleev. Cu toate că, dacă toate calculele sunt exacte s-au înregistrat niște recorduri absolute, într-o țară în care oamenii au pus egal între mașină și un mod de viață: economii de 21.132 kg CO2 și 122.861 km deplasări sustenabile (km care nu au mai fost parcurși cu mașina). Pe Oscar îl simți în călcâie, în respirația proaspătă a dimineții, în roșeața obrajilor, în fiecare pas spre și dinspre școală. Ar trebui să reconsiderăm usurința deplăsării versus nocivitatea ei, în fiecare zi, nu doar în câte o zi. Oscar este prietenul celor mici, care le stă alături celor care șerpuiesc cu pași mici orașul, cu sau fără uniformă.” Ovidiu Podaru, responsabil campanie, Primăria Alba Iulia.

Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului zilnic de mișcare fizică recomandată. Un alt beneficiu provine din decongestionarea zonelor adiacente școlilor. TSG își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare sustenabile ca distractive și sănătoase.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button