Sari la conținut
FLASH
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026 13:20 9 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

SOCIAL

FOTO: Proiectul IPJ Alba „În vacanţă îmi fac aminitri frumoae” continuă

Cristina Ganga 2 min de citit Comentează

FOTO: Proiectul IPJ Alba „În vacanţă îmi fac aminitri frumoae” continuă

Copiii şi cadrele didactice din „Centrul Misionar pentru Tineret Cetea” s-au întâlnit cu poliţiştii de la prevenire şi cu specialiştii în prevenirea consumului de droguri şi au aflat cum pot reduce riscul de a deveni victime ale infracțiunilor. Activitatea a avut loc în cadrul proiectului derulat, pe perioada vacanţei de vară, de IPJ Alba, intitulat „În vacanţă îmi fac doar amintiri frumoase”.

La data de 18 iulie 2018, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba Iulia  au fost prezenţi în tabăra de vară de la „Centrul Misionar pentru Tineret Cetea” unde s-au întâlnit cu noua serie de copii, sosiţi pentru a petrece 7 zile.

Specialiştii în promovarea siguranţei au susţinut teme privind prevenirea consumului substanţelor cu efect halucinogen, prevenirea violenţei, prevenirea furturilor şi nu în ultimul rând a accidentelor rutiere.

Poliţiştii au participat, alături de copii, la activităţile organizate pe parcursul zilei, oferindu-le recomandări menite să le sporească siguranţa pe durata întregii vacanţe de vară.

Astfel de activităţi vor avea loc, săptămânal, atât la Centrul Misionar pentru Tineret Cetea cât şi în celelalte tabere şcolare din judeţul Alba.

Acestea sunt prevăzute în cadrul Proiectului „În vacanţă îmi fac doar amintiri frumoase” derulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în parteneriat cu Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba Iulia şi Direcția Județeană pentru Tineret si Sport Alba, pe perioada vacanţei de vară.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa