Sari la conținut
FLASH
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026 17:11 7 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

EVENIMENTE

Vineri: „Licu, o poveste românească” ajunge în premieră la Alba Iulia

Cristina Ganga 1 min de citit Comentează

Vineri: „Licu, o poveste românească” ajunge în premieră la Alba Iulia

Sfârşitul verii aduce la Aba Iulia unul dintre cele mai aşteptate filme româneşti. „Licu, o poveste românească” va rula în premieră la Casa Forum (strada Regina Maria, nr. 18) din Alba Iulia, vineri, 24 august 2018, de la ora 21:00. Evenimentul este susţinut de către Asociaţia „Forum Apulum”.

Biletele, în valoare de 10 lei (5 lei pentru elevi/studenţi), pot fi achiziţionate de la Casa Forum.

Documentarul, scris şi regizat de Ana Dumitrescu şi produs de compania Jules et Films, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, un bărbat de 92 de ani, a supravieţuit unor evenimente istorice majore.

„Licu, o poveste românească” vorbeşte despre trecerea timpului şi despre bătrâneţe, o meditaţie despre propria condiţie şi efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie şi momentele importante ale vieţii lui. Fiecare secvenţă de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

Filmul a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscar, la categoria „Cel mai bun documentar”, după ce a câştigat trofeul Golden Dove la Dok Leipzig 2017.

Pelicula este distribuită în România de ROLLERCOASTER PR. Trailerul filmului poate fi urmărit aici.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa