ActualitateSocialŞtiri UrbaneUrbea Mea

Astăzi: Transportul public va fi gratuit în Alba Iulia

Transportul public va fi gratuit vineri, 20 septembrie 2024, pe toate autobuzele și microbuzele STP, marcând astfel „Săptămâna Europeană a Mobilității” și încurajând utilizarea soluțiilor de transport ecologice și nepoluante.

𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒔𝒂 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒊𝒄𝒊𝒑𝒂𝒕𝒊❓

Încurajați mobilitatea sustenabilă și vă alăturați eforturilor orașului de a reduce poluarea și de a crește accesibilitatea transportului public.

• Flotă modernă de transport – confort și tehnologie de ultimă generație, inclusiv autobuze electrice și nepoluante, contribuind la un mediu mai curat.

• Transport gratuit!

Alba Iulia se alătură orașelor din întreaga Europă care celebrează „Săptămâna Europeană a Mobilității“, o inițiativă dedicată promovării transportului inteligent și ecologic.

În perioada 16-22 septembrie 2024, acest eveniment pune accent pe schimbarea comportamentului urban în favoarea mijloacelor de transport sustenabile.

Alba Iulia vrea să fie un oraș mai curat și mai sănătos, iar utilizarea transportului public joacă un rol crucial în această transformare. Invit toți albaiulienii, indiferent de vârstă, să participe activ la mobilitatea urbană, să se bucure de transportul gratuit din ziua de vineri, 20 septembrie și să descopere beneficiile transportului ecologic.

Haideți să facem împreună un pas spre un viitor mai verde și mai prietenos cu mediul” – Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Transportul public din Alba Iulia se distinge prin calitatea serviciilor.

Cu o flotă ce include autobuze electrice și ecologice, compania care asigură transportul public în Alba Iulia a câștigat numeroase premii de excelență, fiind apreciată pentru investițiile în confortul și siguranța pasagerilor.

Pentru mai multe informații despre trasee și frecvența curselor, vizitați site-ul www.stp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button