Cele mai distractive 15 de jocuri pentru copii în casă
Sunteți în căutare de activități și jocuri pentru copii în casă? Atunci înseamnă că urmează să vă distrați de minune, pentru că am pregătit pentru voi 15 idei de jocuri pe care să le faceți în interior!
În această perioadă când copiii nu se pot bucura de natură și de jocurile în aer liber, părinților le este de cele mai multe ori dificil să găsească activități recreative și educative care să fie și în interesul copiilor. De azi înainte totul se va schimba, pentru că ți-am pregătit o listă mare de jocuri interesante și distractive.
1. “Vânătoarea de comori”
Jocul se poate juca cu monede, nasturi sau orice alte obiecte mici și identice. Cum ideal ar fi să folosim obiecte ceva mai curate, putem folosi o mână plină de nasturi din trusa de art&craft.
Cum se joacă?
Ascunde într-o cameră nasturii în locurile cele mai trăznite după care invită copiii să le găsească.
Stabilește un timp alocat jocului, dă-le copiilor câte un pahar de plastic pentru a aduna în el nasturii găsiți și cine găsește cei mai mulți câștigă!
2. Ascultă lumea
Cum se joacă?
Această activitate poate avea loc atât în interior cât și afară.
Stați alături de copilul dvs. sau spate-în-spate, și închideți-va ochii. Concentrați-va asupra sunetele din jurul vostru. Ascultați lumea.Se poare auzi zbârnâitul frigiderului, un avion care zboară, lătratul câinilor, muzică din vecini sau un telefon care sună!
Spuneți ceea ce auziți. Poate copilul să identifice toate sunetele? Este o metodă bună de relaxare, dar și interesantă.
3. Faceți împreună figurine din plastilină, lăsăți-vă imaginația să zburde!
4. Aruncarea cărților
Aveți nevoie de o pălărie care să o așezați pe podea în mijlocul camerei.
Copilul trebuie să stea la o distanță de cel puțin 1 metru și jumătate de pălărie, după care încercați să aruncați câte o carte de joc în pălărie.Monitorizați câte cărți au intrat în pălărie și câte nu (puteți face runde a câte 20 de cărți), apoi jucați din nou, încercând să vă îmbunătățiți rezultatele, atât ale dumneavoastră dar și ale copilului.
Pentru doi jucători, este ideal să aveți cărți de joc separate pentru a nu le încurca: roșu și negru.
O altă varianta: Fiecare jucător primește câte un set de cărți de joc, și ori de câte ori unul dintre ei va nimeri o carte în pălărie, va mai avea dreptul la o aruncare. Iar la final, primul jucător care rămâne fără cărți este numit câștigător.
5. Cutia misterelor
Cum se joacă?
Alegeți un număr mare de obiecte și puneți-le într-o cutie mare de carton. Acoperiți-o cu o față de masă sau un prosop, astfel ca nimeni să nu poată vedea în cutie.
Fiecare participant trebuie să aibă un creion și hârtie pe care va scrie denumirea obiectelor.
Jucătorii trebuie să bage mâna în cutie și să identifice obiectele. Când toată lumea a trecut pe la cutie se vor compara obiectele scrise de ei și se va atribui un premiu persoanei care a identificat corect cele mai multe obiecte.
Sugestii:
În cutie puteți include un animal de plastic, o mașină de jucărie, o păpușă Barbie, o crema pentru bronzat, o pereche de ochelari de soare, un costum de baie, o carte, o scoică, pene, etc.
6. Desenele vorbitoare
Cum se joacă?
Pentru această activitate veți avea nevoie de creioane sau markere și niște coli hârtie.
Atât părintele cât și copilul trebuie să creeze un desen (despre orice), iar apoi fiecare trebuie să îi spună celuilalt cât mai multe despre desenul respectiv, ca și cum desenul s-ar prezenta: ce culori a folosit, ce reprezintă fiecare formă desenată, etc.
Opțiuni: pentru a încuraja această activitate, lunar puteți alege unul din cele mai bune desene, și să le expuneți pe un panou.
7. Faceți diverse obiecte din cutii de carton, colorați, decupați!
8. Jucați-vă cu tuburile de hârtie igienică
Dacă nu ai aruncat tuburile de hârtie igienică, atunci înseamnă că ai materialele necesare pentru o activitate foarte creativă și distractivă care este pe deasupra și educativă.
Copiilor le este stimulată creativitatea și imaginația. Puteți folosi creioane coloare, carioci, lipici, foarfeca și să decupați și să colorați făcând diverse forme.
Folosiți și alte cutii goale pe care le aveți pentru a putea crea ceva cât mai divers.
9. Jucați-vă de-a bătaia cu pernele împreună!
10. EQ Game – Alfabetul inteligenţei emoţionale
EQ Game este primul joc de societate din România creat special pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale.
Poate fi jucat cu plăcere de întreaga familie pentru că şi noi, adulţii, avem nevoie să ne cultivăm inteligenţa emoţională şi putem s-o facem acum într-un mod distractiv, alături de copii.
11. Farfuria cu bule de săpun
Cum se joacă?
Tot ce aveți nevoie pentru această activitate distractivă este o farfurie mică, un pai de băut, detergent lichid de spălat vase şi apă de la robinet.
Cu grijă turnați 2 picături de detergent în farfurie apoi puțină apă (lăsați apă să curgă peste detergent pentru a se forma câteva spume)!
Așezați apoi farfuria pe o suprafață plană, solidă, cum ar fi masa din bucătărie. Pentru a creea bulele, suflati uşor şi încet în apa cu detergent, dar nu prea repede, pentru că nu va funcționa! Lent și constant!
După ce îi arătați copilului cum se procedează, lăsați-l să încerce însă aveți grijă să nu inspire aerul în loc să îl expire!
12. Organizați o vânătoare de ouă de ciocolată…
…sau orice altceva – activitate în care ascunzi în casă în diferite locuri ouăle de ciocolată, și el trebuie să le găsească.
13. Jucați-vă jocul “Statuia”
Puneți muzică de dans și din când în când opriți muzică, copilul trebuie să stea că o statuie indiferent de poziție atunci când muzică s-a oprit. Cine s-a mișcat iese din joc, ultimul rămas e câștigătorul.
14. Ghicește numărul
Cum se joacă?
Se alege un jucător care începe. El va scrie un număr între 1 și 100, și va avea grijă că ceilalți să nu vadă numărul. După care va spune: „Mă gândesc la un număr între 1 și 100″ Următorul jucător va încerca să ghicească, iar primul răspunde, „mai mare” sau „mai mic”, după caz. Apoi al treilea jucător va ghici, și tot așa în cerc, până cineva răspunde corect.
Exemplu:
Jucătorul 1: Mă gândesc la numărul …
Jucătorul 2: Este 45?
Jucătorul 1: Nu, mai mare
Jucătorul 3: Este 74?
Jucătorul 1: Nu, mai mare
Jucătorul 4: Este 94?
Jucătorul 1: Nu, mai mic
Jucătorul 2: Este 93?
Jucătorul 1: Nu, mai mic
Jucătorul 3: Este 80?
Jucătorul 1: Nu, mai mare
Jucătorul 4: Este 83?
Jucătorul 1: Ai ghicit!
Variante:
Nu trebuie ca cifra să fie neapărat până la 100. Copiii mai mici se pot juca cu cifre cuprinse între 10 și 50, iar cei mai mari ar putea să ajungă și până la 500 sau chiar mai mult!
15. Jucați-vă de-a poștașul
Faceți o gentuță de poștaș din carton, atașându-i o curea confecționată dintr-un cordon vechi. Cu ocazia aceasta puteți împacheta un cadou sau lipi scrisori.
sursa: tikaboo.ro







