Interviuri

Dansatorul albaiulian Șerban Clit, pe locul 5 la Campionatul Mondial de Dansuri Standard

Un albaiulian ne reprezintă cu mândrie țara și orașul! *Bine, l-a ajutat și frumoasa lui parteneră, italianca Aurora Gioncada 😉

Pentru prima dată în istoria României, țara noastră a avut două perechi calificate în finala Campionatului Mondial de Dans Sportiv, la secțiunea Standard, care a avut loc la Dresda, Germania, nu mai departe de weekendul trecut. Cea condusă de al nostru, de Șerban Clit, a urcat pe locul 5! La start, la categoria lui, respectiv 16-18 ani, s-au aliniat cele mai bune 57 de perechi, din 32 de țări, iar jurizarea internațională (11 arbitri, din 11 țări) a fost pe măsură!

La 17 ani, albaiulianul este în topul dansatorilor din toată lumea și recunosc că m-ar intimida teribil să fiu în anturajul lui, cu vreo ocazie dansantă. Bine, Șerban danseză de pe la 10 ani și a ajuns să practice dansul la nivel de sport de performanță, cu rezultate deosebite. Noi, restul, cu preocupări de altă natură, învățăm să dansăm acolo, înainte de nuntă, și nici așa nu-i sigur că o dăm în vals în seara cu pricina, tot mai simplu e un blues, varianta legănată.

Mai multe despre albaiulianul Șerban Clit, despre cum a ajuns să reprezinte România în finala mondialelor, legitimat fiind la un club din Oradea, și cum a întâlnit-o pe frumoasa lui parteneră, am aflat chiar de la el.

Urbea Mea: Cum e după o finală mondială? Te-ai resimțit?

Șerban Clit: Da, pot spune că a fost destul de greu, competiția a început în jurul amiezii și a durat până aproape de miezul nopții. Am dansat în 5 runde, de câte 5 dansuri fiecare, iar în finală am dansat 7 dansuri. Tot ceea ce am resimțit la final a fost doar bucurie și fericire pentru rezultatul obținut, toate celelalte, oboseala, foamea, crampele musculare, au trecut instant, cel puțin teoretic, a doua zi a fost loc și pentru acestea. Oricum, suntem pregătiți pentru aceste competiții de tip „maraton”, noi antrenându-ne zilnic undeva la 3-4 ore, iar în cadrul cantonamentelor la care participăm, ajungem să stăm în sală și câte 10-12 ore zilnic.

Urbea Mea: Ai vreun ritual, vreo mantră, ceva motivațional înainte de competiții? Cum reușești să te concentrezi și să treci peste emoții?

Șerban Clit: Nu sunt o fire foarte superstițioasă dar, normal, am ritualul meu înainte de orice competiție. Ascult muzică, începând de dimineață, ceea ce mă aduce în starea de concentrare și mă ajută să mă focusez cât mai mult pe ceea ce am de făcut pe ringul de dans, asta alături de alte mici secrete, lucruri sau obiecte vestimentare pe care le port la fiecare concurs.

Urbea Mea: Dansezi, bănuiesc, de mic. Îți mai amintești cum te-ai simțit după primul antrenament?

Șerban Clit: Da, am început să dansez de pe la vârsta de 10 ani, la început să zicem că a fost așa…mai mult un hobby, o mișcare pe muzică, dar de pe la vârsta de 13 ani a devenit pasiune și performanță. Atunci am început să particip și la primele competiții, iar cu timpul am realizat că este ceea ce vreau să fac, adică vreau să îmi construiesc o carieră din dansul sportiv.

Urbea Mea: La câte competiții ai participat până acum, câte premii ai luat și unde îți ții medaliile, bănuiesc că sunt multe!

Șerban Clit: Ufff, e greu să mai țin numărul competițiilor la care am participat, sunt de ordinul zecilor, iar rezultatele au fost din ce în ce mai bune. O scurtă radiografie a rezultatelor obținute în ultimii doi ani ar fi: locul 3 la Campionatul Național de Dans Sportiv al României, în 2020, locul 2 și titlul de vice-campion național la Campionatul Național din 2021, clasarea pe podium la toate competițiile intrenaționale la care am participat anul acesta (WDSF Open Castellanza – în mai 2021, WDSF Open Rome – în iunie 2021, WDSF Open Cagliari – în octombrie 2021 și WDSF Transilvanyan Grand Prix Sibiu – în noiembrie 2021). Plus două rezultate foarte bune și motivante pentru noi: locul 11 la Campionatul Mondial de dansuri Standard, la categoria de vârstă sub 21 ani, la Rotterdam, în 17 octombrie, aici am fost cea mai tânără pereche calificată în semifinală și, bineînțeles, locul 5 mondial la Dresda la categoria noastră de vârstă. Da, trofeele și medaliile sunt foarte multe și toate sunt puse la loc de cinste în camera mea, acasă, la Alba Iulia.

Urbea Mea: Cum de ești legitimat la un club din Oradea și cum de partenera ta nu este din România? Nu este o situație comună, cred, pentru un sportiv să aibă o parteneră din altă țară?

Șerban Clit: Da, inițial am fost legitimat acasă, la un club local, dar ulterior, din diverse motive, am ajuns să fiu legitimat la Clubul Exclusive din Oradea. În luarea deciziei a contat mult și antrenorului Florin Culda, care m-a sprijinit în evoluția mea ca sportiv de performanță, a crezut în potențialul meu și mi-a fost alături de fiecare dată. 

E greu, dar nu imposibil, să găsești partenerul/partenera potrivită dar, în cazul meu, după ce am avut 4 partenere între 2015 și 2019, în România, am ajuns să îmi găsesc pereche tocmai în Italia, și pot să confirm că există acea chimie necesară în cadrul echipei. Nu aș fi ajuns aici dacă nu aș fi avut sprijinul necondiționat al părinților mei, care au fost de acord să mă transfer, începând cu clasa a X-a, la un liceu din Italia. Mă susțin și le sunt recunoscător pentru toate eforturile și sacrificiile pe care le fac pentru mine. La rândul ei, partenera mea provine dintr-o familie de dansatori, parinții ei fiind antrenori și arbitri internaționali în cadrul Federației Internaționale de Dans Sportiv (WDSF). În concluzie, toți membrii echipei sunt constienți de ceea ce înseamnă performanța în dansul sportiv, de nivelul de muncă, seriozitate și implicare, disponibilitate pentru deplasări la competiții și seminarii de pregătire, oboseala, stresul dar și bucuriile și satisfacțiile pe care ni le poate aduce acest minunat sport. 

Urbea Mea: Care este punctul maxim la care speri să ajungi în ceea ce privește dansul sportiv?

Șerban Clit: În dansul sportiv, la fel ca aproape în orice sport, nu există un punct maxim. Vreau să devin din ce în ce mai bun, să mă autodepășesc în ceea ce privește evoluția, iar dacă vorbim de rezultate așteptate, normal, țelul meu este să ajung Campion Mondial.

Urbea Mea: La voi, la dansatori, nu e ca la pinguini? Același partener pe viață? Vrei să mărturisești ceva în acest sens?

Șerban Clit: Așa cum am menționat și anterior, e greu să ajungi la parteneriatul perfect, dar atunci când lucrurile evoluează bine și foarte bine, este important să menții cât mai mult posibil acest parteneriat, să-l consolidezi, să ai continuitate. Nu, nu e chiar ca la pinguini, dar cu cât reușesti să dansezi cât mai mult timp împreună și rezultatele vor apărea.

Urbea Mea: Cui ai a mulțumi pentru recentul rezultat? 

Șerban Clit: Sunt foarte multe persoane cărora vreau să le mulțumesc, nu doar pentru ultimul rezultat, ci pentru tot ajutorul și susținerea pe care mi le-au oferit de-a lungul timpului. Mă refer aici la familiile noastre (a mea și a Aurorei), la antrenorii cu care am lucrat de-a lungul timpului, Federației Române de Dans Sportiv, fizioterapeuților care mi-au fost alături și m-au „reparat” când am avut nevoie și, în general, tuturor celor care fac posibil ca acest sport minunat să existe și să se dezvolte.

Recomand tuturor părinților să-și îndrume copiii către acest sport minunat. Chiar avem în Alba Iulia un club de dans sportiv, „Life is Dance”, condus de Ionuț și Bianca Ionescu, cărora vreau să le și mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-au oferit de-a lungul timpului.

Acesta a fost Șerban Clit, dansatorul numărul 5 mondial! Rețineți acest nume, presimt că mai auzim de el!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button