De vorbă cu Ema Dendiu, „make-up artist” al cafelei de specialitate, la MERON, în Alba Iulia

Ema a obținut locul 4 la Competiția Națională de Latte Art, organizată de SCA România (Speciality Coffee Association), în cadrul Bucharest Coffee Festival.

Ce-ar trebui să poată o cafea? Păi, una bună e aceea care poate nu doar să te trezească și să te trimită la lucru, ci și să-ți dea starea aia faină, în care, pe la jumătatea ceștii, începi să crezi că poți tot felul, că viața e frumoasă, ba și că nici tu nu ești chiar de lepădat. Când termini și ultima gură, aroma trebuie să te țină cel puțin până la primul obiectiv de îndeplinit, spre care, deodată, mai că te grăbești. O cafea bună poate face asta, să-ți dea nerăbdarea reușitei de care, tot ea, cafeaua, te-a convins că ești capabil să o obții!

Da, nu-i ieftină, dar la ce poate, face fiecare leu pe care îl plătim nu pe o băutură, ci pe o experiență. Nu trebuie să dovedesc științific că faci mai mulți bani, ești mai productiv și eficient dacă te arunci pe orice speță fiind în cea mai bună stare a ta, mentală, cel puțin.

Din experiența mea și a altor cafegii, singura capabilă de asemenea magie albă e cafeaua de specialitate, care, din fericire, se găsește deja în trei locuri din oraș, după câte am numărat eu. Unul dintre ele este cafeneaua MERON, de la parterul Mercur City, metamorfoza reușită a fostului magazin universal din Alba Iulia, și nu-i exclus tot de la cafea să i se tragă schimbarea.

Aici am întâlnit un argint viu de fetișcană, barista, căci așa îi zice la persoana care îți prepară, înfrumusețează și servește cafeaua de specialitate. O cheamă Ema Dendiu, de loc, din Roșia de Secaș, cu două facultăți începute, una de IT și alta de Administrarea Afacerilor, și cu o experiență de viață de 23 de ani. O pot compara cu campionii României la înot, cei care deși se antrenează pe saltele, urcă pe podium înaintea celor cu acces la bazine cu apă caldă și temperatură controlată. Cum vine asta? Simplu! Tânăra barista s-a angajat la cafenea în urmă cu un an și trei luni, iar în mai a urcat deja pe locul 4 la Competiția Națională de Latte Art, organizată de SCA România (Speciality Coffee Association), în cadrul Bucharest Coffee Festival.

Acasă n-are expressor, a intrat ca profan în lumea cafelei de specialitate, înainte bea și ea, ca tot omul, cafea la ibric, din comerț, ba și cu zahăr, or` blasfemie mai mare nu există pentru connaisseurs! Acum, nu doar că s-a vindecat de aceste apucături, dar de când cu MERON (unde nu ai posibilitatea să îți îndulcești cafeaua cu zahăr nici să vrei, miere e tot ce primești, iar zahăr, doar dacă ceri expres) a învățat o sumedenie de lucruri despre cafea, soiuri și origini, cum să extragă aroma și tot felul de alte tehnici ce țin de gust și de savoare. Ce a trimis-o însă în semifinalele competiției de Latte Art a fost talentul dovedit în a decora cafeaua asta delicioasă, desenând cu ușurința unui campion tot felul de modele, în crema laptelui, care mai de care mai deosebite. 

A remarcat-o un coleg de la MERON Cluj, campionul en titre al categoriei, Cristi Oltean, pe când participa la unul dintre primele cursuri de perfecționare la care au trimis-o șefii, pe banii firmei, desigur. Când a văzut ce poate să facă, i-a zis: „Tu vii cu mine la naționale!”. Până la urmă asta înseamnă echipa cu care m-a înnebunit Ema, preț de o cafea bună, echipa faină de la MERON, unde numai dacă nu vrei nu crești în pricepere și cunoștințe. Cristi i-a împrumutat tot felul de scule: lattiere, pixuri de desenat în cafea, cești și a antrenat-o gratuit, în sesiuni de câteva ore, de două ori pe săptămână, la Cluj, vreme de cam două luni.  Au plecat apoi la concurs, la București. Concurau unul împotriva celuilalt, dar campionul îi ținea pumnii puștoaicei. Puțin a lipsit să urce pe podium, încă de la această primă participare. S-a lungit la un model și a fost depunctată la timp. Altfel, i-a fermecat pe membrii juriului internațional cu povestea pădurii copilăriei, de unde lupul și cerbul desenați în ceașcă, alături de pasărea Phoenix, o metaforă pentru propriul parcurs.

Proba în sine a însemnat să decoreze, identic, la milimetru, câte 2 cești de cafea pentru fiecare dintre cele 3 modele prezentate juriului într-o poză a unui model realizat în prealabil, acasă. Orice mică diferență ar fi fost depunctată, la fel dacă nu ar fi realizat lucrările în intervalul alocat. Iar în timp ce îi mergeau mânuțele, trebuia să îi meargă și gura, prezentând povestea modelelor, în limba engleză, să priceapă toată lumea.

O fost o experiență deosebită, pe care Ema are de gând să o repete, cu titlul de campioană națională ca țintă. Apoi mondialele și, de ce nu, să ajungă să construiască un pod, peste un râu, în Etiopia, doar pentru ca boabele de cafea, culese manual, să nu mai fermenteze pe drum, din cauza distanței străbătute pe ruta ocolitoare, până la transportatorul care are să i le livreze chiar ei, în propria cafenea. Așa a auzit că a făcut un barista care a mers la o plantație, a gustat o cafea deosebită, dar pentru că ceea ce ajungea la el apoi, pe comandă, nu avea nici pe departe același gust, a mers înapoi, pe firul cafelei, până a descoperit problema și a rezolvat-o, totul pentru o cafea, acea cafea!

Până atunci, Ema vă așteaptă la MERON, în Alba Iulia, să vă facă o cafea bună, desenată, să vă lămurească care soi merge cu lapte, care nu, iar dacă o provocați, vă poate vorbi ore în șir despre altitudini, soluri și alte specificații geografice ale cafelei de specialitate, despre filtru, expressor, V60, Kalita, Origami și alți termeni, factori și vectori ce concură la ceea ce ne-am obișnuit să comandăm, nepermis de banal: „Lungă, cu lapte!”