Social

FOTO: O nouă realizare pe tărâm american a artistului aiudean Ștefan Balog

În data de 3 noiembrie a avut loc, la Galeria New Arts Program din Kutztown, Pennsylvania, SUA, vernisajul expoziției personale ”Gânduri primordiale” semnată de artistul aiudean Ștefan Balog.  

Invitația a fost lansată de curatorul galeriei, James Carroll, încă din anul 2015 iar Stefan Balog a pregătit o expoziție-eveniment  pentru acel spațiu încărcat de istorie, deoarece pe acolo au trecut de-a lungul deceniilor giganți ai culturii americane cum ar fi Keith Haring sau John Cage.

”Gândurile mele  schițează trăiri spontane în serii de lucrări ce compun un întreg, picturi ce explorează atât spațiul cât și timpul. Să expun într-o galerie care poartă amprenta lui Haring este o mare emoție, o deosebită onoare care mă va urmări mereu” a declarat Ștefan Balog.

Cu ocazia vernisajului  artistul a avut o serie de întâlniri cu publicul  iubitor de artă, prezentând cu această ocazie atât activitatea sa cât și proiectele pe care le desfășoară Fundația Inter-Art din Aiud și partenerii săi.

 Pe data de 1 noiembrie Ștefan Balog a fost invitat timp de 60 de minute la emisiunea New Arts Alive   de la BCTV din Reading. La emisiune a participat și artista Anca Sas care pe 17 noiembrie va avea o expoziție personală la New York. De notat faptul că această emisiune transmisă în direct este preluată ulterior de televiziunile prin cablu din New York și Philadelphia.

La verniaj au participat reprezentani ai comunității locale, ziariști și iubitori  de artă. Din partea instituției gazdă au fost prezenți James și Joanne Carroll dar și numeroși artiști plastici : Patricia Goodrich, Marianne Knipe, Doug Zucco, Ron Schira, Ted Ormai și nu în ultimul rând tânara artistă Anca Sas din Alba Iulia.

Expoziția ”Gânduri primordiale” va rămâne pe simezele galeriei americane până pe 17 decembrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Îți recomandăm și
Close
Back to top button