FOTO-REPORTAJ la Făget, Valea Lungă – satul celor 18 pâini, 18 locuitori și o pensiune

Cum a ajuns localitatea cu peste 600 de suflete, școală cu internat, sfat și cămin cultural, satul fantomă de astăzi, aflați de la un martor ocular, domnul Nicolae Pandea, în materialul de mai jos!

Există în Alba un sat, cu mai mulți Hristoși pe la răspântii decât fumuri, ba chiar mai mulți și decât suflete rămase să le aprindă pe cele din urmă. La 30 de minute de mers pe jos de prima boltă, de primul metru de asfalt pe care nu l-au mirosit niciodată pe ulițele odinioară animate de sute de locuitori, își duc astăzi traiul, greul și credința, care cum știe, 18 oameni, atât! Dintre ei, vreo doi, care n-au împlinit încă 70-80 de ani, sunt trecuți la categoria tineret. Și să nu vă imaginați că m-am aburcat pe cine știe ce munți și coclauri ca să-i găsesc. Nici vorbă! Îi despart doar 64 de kilometri de Alba Iulia, dar sunt bine ascunși între dealurile Târnavelor, acoperite de vii și pâlcuri de pădure. De la ea, de la pădurea de fagi, și-a primit și locul numele de Făget, și să tot fie 727 de ani de la prima atestare documentară, după cum m-a lămurit arheologul locului, Gligor Adrian Borza.

Cu convingerea că, până mai are oameni oricare loc sub soare, adevărul istoriei lui mai poate fi încă cunoscut dezlegându-le limba și amintirile, am plecat să găsesc un fiu al satului Făget.

Totuși, din acest sat, acum fantomă, s-au ridicat unii ca Ioan Bianu (info aici), ori Nicolae Comșa (info aici). Trebuie să le urmeze cineva!

Acum sat aparținător comunei Valea Lungă, Făgetul se cuprinde, ca într-un căuș de palmă, între colinele măsurate de rânduri și rânduri de viță de vie, la o aruncătură de bâț de granița cu județul Sibiu, spre care, după colectivizare, s-au tras toți tinerii satului, lăsând în urmă gospodăriile din care le-a fost confiscat tot: caii și bivolii, vacile și porcii, pământurile și rostul. Au rămas casele, cu părinții în ele, pe care le-au strămutat cu totul, după trecerea la Domnul a celor ce le-au dat viață. Care le-au mai strămutat, care nu, le-au lăsat să se treacă și ele, ori le-au vândut, de multe ori pe nimic, spre o la fel de sigură năruire.

Mergând astăzi pe ulițele pustii, n-ai ști unde mai bate o inimă de om. Afară e frig, te uiți după fumuri, nu poți fi însă sigur. Lacăte pe uși, camere de supraveghere pe câte un colț de casă încremenită într-o liniște stranie, ziduri sprijinite în pari, porți fără gard ori casă și mulți Hristoși, răstigniți printre ele și aburiți de vreme. Te bucuri când auzi lătrat de câine, acolo sigur este om la casă, dar nu iese dacă nu te așteaptă.

Într-una dintre cele trainice, încă în picioare din Făget, „prima casă normală de pe stânga drumului”, după cum mi-au dat coordonatele chiar proprietarii, i-am descoperit pe doamna și domnul Pandea. El, Nicolae, de 80 de ani, ea, Rafila, de 70. Casa a ridicat-o Pandea Porfirie, în 1961, tatăl domnului Nicolae, ai cărui feciori o vor moșteni, când va veni vremea. Dar timpul nu se grăbește cu cei doi bunici, calzi și zâmbitori, încă în putere, care cu bună inimă și-au deschis casa și sufletul, pentru a ne povesti de Făget, de anii lui de glorie, când fumuri erau spre 118, iar locuitori, cu sutele!

Urbea Mea: Să ne întoarcem puțin înainte vreme, pe când erați copil acasă, cum era atunci Făgetul și ce a mai rămas astăzi?

Nicolae Pandea: Păi, ce să vă spui? Mă veți crede oare că Făgetul o avut școală cu internat, veneau copii de peste tot, din Chesler, Crăciunel, Tătârlaua, cămin cultural, poliție, dispensar? Că înainte de împărțirea pe județe a fost comună, cu sfat și tot ce trebe, cu oameni bogați și mândri, strângători de avere și cu frica lui Dumnezeu? Eu mi-s din `42 și îmi amintesc, pe când eram fecior de vreo 17 ani, satul avea 118 case și peste 600 de locuitori. Toți țineau bivoli și vaci, cai, porci, lucrau pământurile și trăiau bine.

Urbea Mea: Școală cu internat, cămin cultural, dispensar, poliție? Nu am văzut să fie decât o mână de case și biserica! Ce s-a întâmplat cu toate?

Nicolae Pandea: S-a întâmplat colectivizarea! Le-a luat la oameni tot! Atunci trăiau bine numai vreo cinci inși din tot satul: magazionerul și alții ca el. Restul, Dumnezeu cu mila! N-au luat animalele, bivolii, caii, vacile, pământul, tot, ba chiar și carele. Le-au adunat toate într-un loc și or pus paznic la ele. Le-or bătut ploile și vânturile, nimic n-au făcut cu ele, ba, a făcut paznicul focul, până s-or gătat! Or plecat oamenii care unde, mai toți către Sibiu. Școala s-a mutat la Tăuni, noi acolo au dus copiii, căminul cultural l-or vândut de la primărie, deși eu m-am opus, dar, degeaba. În el eu am făcut nuntă primul, și ultimul, feciorul meu din mijloc.

Toate s-au năruit, cu mobilă și gătături în ele, ca la oraș, dar s-a stricat acoperișul, a plouat pe ele, nimic nu s-a mai ales din cele abandonate. Numai biserica ne-a rămas, și s-ar fi năruit și ea dacă nu mă îngrijeam să o renovăm. Am vândut acățul, am pus pământul la APIA, am strâns banii de materiale noi, oamenii, și cu preotul m-am dus apoi la domnul Necșulescu, care a cumpărat dealurile, de-a pus vie și fabrică vinurile de Jidvei, și am obținut să ne dea patru oameni, să renovăm biserica. Trei luni au tot lucrat, am făcut-o frumos, dar ce folos? Ne-a plecat preotul, să tot fie câteva luni, nici la sărbători mari nu mai slujește nimeni…

Urbea Mea: N-am putut să nu remarc numărul mare de troițe din Făget, cred că sunt mai multe decât mai sunt astăzi locuitori…

Nicolae Pandea: Asta-i sigur că-s mai multe! Noi mai suntem 4 familii întregi și în rest câte unul, 18 cu totul. Troiță ridicau, înainte vreme, fiecare care avea câte ceva necaz. Când pățea ceva, făcea câte o cruce, să-l ajute Dumnezeu. Vedeți, când pățește omul bine, nu-și aduce aminte de El, numai când îi e greu. Casele s-au dus, oamenii, la fel, au rămas crucile și credința noastră.

Urbea Mea: Vă amintiți când a fost ultima nuntă în sat, când s-a născut ultima dată un copil?

Nicolae Pandea: Ultima nuntă în sat a făcut-o băiatul meu din mijloc, în `92, la căminul care nu era încă stricat, iar ultimul copil, dacă bine îmi aduc aminte, s-a născut prin `83. Și de atunci, gata! Cine să mai facă copii? Pe rând i-am dus pe toți la groapă. Noroc că am rezolvat să nu se vândă pământul de lângă biserică, să facem cimitir aici, aproape să nu ne suie și pe noi pe deal, în cimitirul năpădit de acăți, când va veni vreme.

Urbea Mea: Dumneavoastră cu ce v-ați crescut copiii, cum de nu ați plecat și dumneavoastră din Făget?

Nicolae Pandea: Eu am lucrat operator chimist la Copșa Mică, 30 de ani am lucrat, dintre care vreo 7 am mers pe jos, prin pădure, peste deal, 7 kilometri, că nu aveai cu ce te duce. De acolo aduceam pâine și de toate la băieții mei. Din sat meream 29 de inși la combinat, azi mai suntem 3. În `92 am ieșit la pensie, cu grupa 1, și am continuat să cresc animale, să lucrez pământul, anul trecut am vândut ultimul bivol, c-or spus copiii că ajunge, trebuie să mă menajez. Ei sunt toți la Sibiu, au tot ce le trebuie, sunt liniștit și împlinit.

Tot până anul trecut, vreme de 16 ani, eu am adus pâinea la oameni, de două ori pe săptămână, știți, cea pe care ne-o dă gratis familia Necșulescu. De două ori pe săptămână mergeam cu caii și căruța după pită. La început aduceam 116 pâini, câte una de fiecare om, ultima dată am adus 20, acum se aduc 18, trimit ei mașină. Ce recensământ mai cinstit doriți decât cel al pâinii? Atâția am rămas! Dacă-ntr-o zi nu ne-ar mai aduce pâinea, dincolo de banii cheltuiți, ar însemna să luăm dealul pieptiș, jumătate de oră, până în Tăuni, la boltă, pentru o pită. La 80 de ani, unii în bâtă, parcă nu îți vine să te mai duci.

Nicolae Pandea e atât de tonic, drept și vesel încât îl cred în stare ca mâine să-și răscumpere bivolii, să reia agricultura în stil mare, cu Rafila lui cocoțată pe carul încărcat de fân. De dragul satul său ar cumpăra toarte casele rămase nevândute, le-ar îndrepta și reface, să se mute oameni cu drag de Făget în ele. În 8 februarie e ziua lui! Îl vom suna negreșit, să-i urăm să nu se schimbe niciun pic!

Zona, în oricare alt anotimp, e deosebit de pitorească, nu-i de mirare că, în contrast cu casele năruite s-a ridicat aici o pensiune elegantă, cu multe camere și căsuțe împrejur.

Cristinel Cristea, de loc din Tăuni, plecat în Germania de 20 de ani, a văzut potențialul zonei, s-a întors și a investit. Și nu se oprește aici, vrea să continue să modernizeze Pensiunea Familia, căci așa se numește, să-i sporească dotările, să cumpere ATV-uri și motoare pentru plimbări pe dealurile din împrejurimi, să amenajeze și un camping pentru rulote. Momentan capacitatea acesteia este de 32 de persoane, iar fiecare căbănuță individuală poate găzdui 6 persoane, fiind dotată cu baie cu duș, o bucătărie mică, televizor și internet. Dacă vă tentează, detalii puteți obține la aceste numere de telefon: 0749673184/+491704671254. Accesul este ușor și cu o mașină mică, în ciuda lipsei asfaltului. Până la Făget poți ajunge pe drumul întreținut periodic de primărie, care a depus și o documentație, pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru asfaltarea drumului comunal, după cum ne-a spus primarul comunei Valea Lungă, Dan Aldea. Greu de crezut însă că Guvernul va finanța asfaltarea unui sat atât de depopulat, în ciuda potențialului zonei. Până la găsirea unei soluții, drumul este pietruit, s-au mai reabilitat podurile, dar cam asta s-a putut face.