FOTO: Tamas Bogya și Radu Milea, sportivi legitimați la CS Unirea Alba Iulia, pe podium la competiții internaționale
Începutul de an competiţional se dovedeşte de bun augur pentru sportivii secţiei de Orientare din cadrul CS Unirea Alba Iulia.
La finalul săptămânii trecute, în localitatea Kiskoros din Ungaria, s-a desfăşurat competiţia internaţională de orientare Juniper Open, la startul căreia s-au aflat peste 600 de sportivi din 8 ţări.
Sportivul Tamas Bogya a concurat la principala categorie de seniori, M21A, unde a urcat pe a doua treaptă a podiumului de premiere, după sportivul Stepan Zimmermann din Cehia, câştigătorul competiţiei, dar înaintea lui Michal Krajcik din Slovacia, sportivul clasat pe locul 3.
Obiectivele sportive majore pentru 2018, atât pentru Tamas Bogya cât şi pentru Ionuţ Zincă (aflat momentan la pregătire în Spania) sunt participarea la Campionatele Europene de Seniori din Elveţia, în luna mai şi la Campionatele Mondiale de Seniori care se vor desfăşura în luna august în Letonia.
Un alt sportiv al secţiei Radu Milea a triumfat înprima competiţie din 2018 la care a luat startul. După două luni de cantonament în Kenya (decembrie şi ianuarie), Radu şi-a continuat pregătirea în Portugalia, la Monte Gordo.
Duminică, 18 februarie, în localitatea Santa Iriadin Portugalia, s-a desfăşurat competiţia „Il Trail Ribeira de Limas”, Radu încheind victorios cei 25 de kilometri, cât a măsurat traseul cursei.
Unul dintre principalele obiective in 2018 pentru Radu Milea este Campionatul Mondial de Ultramaraton Montan (Trail World Champion on Long distance), care se va desfășura în Spania în perioada 10-13 mai.
„După pregătirea intensă din sezonul rece avem ocazia să ne bucurăm de primele rezultate deosebite obținute în acest an desecția de orientare. Pentru toți sportivii noștri urmează o primăvară importantă, cu multe concursuri și mari așteptări”, a spus directorul CS UnireaAlba Iulia, Corneliu Mureșan.
Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, într-un teren necunoscut, de obicei pădure, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuie atinse. Sportivul alege ruta întreposturile de control, cu ajutorul hărții și al busolei, trebuie să se orienteze și să ia decizii rapide în timp ce se deplasează cu o viteză mare. Câștigătorul este desemnat sportivul care parcurge traseul de concurs în cel mai scurt timp.
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, înființat în 1974 și aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are în prezent șapte secții active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă.
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia promovează, cu prioritate, disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice.