Evenimente

(FOTO-VIDEO) 1 Decembrie la Alba Iulia: Paradă militară cu 1200 de cadre militare

parada militaraManifestările pentru Ziua Naţională a României au continuat la Alba Iulia cu cel mai important moment din programul manifestărilor de 1 Decembrie. Cei prezenţi la Alba Iulia au avut ocazia să vadă cea mai mare desfăşurare cu tehnică de luptă, militari şi elicopter, parada militară. Aceasta a fost formată din peste 1200 de cadre militare şi o prezentare cu autospeciale militare. Aproximativ 20.000 de persoane au participat la eveniment.

Comandantul paradei  a fost generalul de brigadă Adrian Ciolponea, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Ministerul Apărării Naţionale a fost reprezentat de militari care aparţin Forţelor Terestre, Forţelor Aeriene, Forţelor Navale şi Centrului de Comunicaţii şi Informatică. De asemenea, alături de aceştia, în alcătuirea dispozitivului de defilare ai intrat şi camarazii lor mai tineri, studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi elevii Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Cei mai mulţi militari din totalul trupelor armatei (1.000 de persoane) participante la paradă, au fost de la Divizia 4 Infanterie „Gemina” – 700 de militari şi 30 de mijloace tehnice).

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au fost compuse din specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Poliţiei Judeţului Alba şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (140 de persoane). Şi din cadrul acestui minister, colegii încă aflaţi în instituţii de învăţământ, elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşanu” din Cluj-Napoca, fac parte din blocul de defilare pentru paradă.

La sărbătoarea românilor de la Alba Iulia, Serviciul Român de Informaţii a fost prezent cu detaşamente constituite din 60 de militari şi mijloace tehnice din dotare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Îți recomandăm și
Close
Back to top button