FOTO-VIDEO: Demonstrații militare, lupte, dansuri și sclavi scoși la vânzare la Festivalul Roman Apulum
Albaiulienii și turiștii care nu s-au lăsat intimidați de ploaie, au avut parte de câteva ore de spectacol istoric autentic la Alba Iulia. Cu toate că programul a fost decalat cu 60 de minute din cauza vremii, a doua parte din prima zi a Festivalului Roman Apulum a continuat cu luptă, dans și divertisment.
Ploaia a cam pus piedici celor care au venit la Alba Iulia pentru Festivalul Roman Apulum fiindcă programul a fost decalat cu o oră. Însă, după ce vremea s-a mai răzbunat, au putut continua toate momentele pregătite pentru a patra ediție a festivalului.
Sâmbătă după-masa, platoul din fața Catedralei Romano Catolice a devenit atât scenă pentru frumoasele nimfe, câmp de luptă pentru vitejii daci și romani și în ultimul rând târg de sclavi.
Manifestările au începutut cu prezentarea structurii unei legiuni, moment oferit de Trupa Scyhia Minor din Dobrich, Bulgaria. Și-au prezentat tehnicile de luptă dar și recuzita din dotare.
Ulterior, trupa de la Alba Iulia, Magna Nemesis a oferit un moment de dans de inspirație dacică.
În jurul orei 17.00, esplanada Catedralei Romano-Catolice s-a transformat în câmp de luptă pentru trupa de Terra Dacica Aeterna din Cluj Napoca.
Ziua s-a încheiat cu târgul de sclavi de la care oamenii au putut să-și cumpere cu bani reali, gladiatori, arcași, fierari sau sclavi cu diferite talente cu care să petreacă o jumătate de oră. Licitația a fost una cât se poate de reală și cea mai mare sumă care s-a dat pe un sclav a fost 120 de lei, pentru Dida. Pentru fierarul Komakiza s-a plătit 70 de lei, iar gladiatorul Herculanus a fost cândut cu suma de 50 de lei.

































































































































