Cultură

FOTO-VIDEO: Ziarul „Vestea” și un film din 15 octombrie 1922, exponatul lunii octombrie la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

Picture 012Anul acesta se împlinesc 93 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, iar Muzeul Național al Unirii a dedicat exponatul lunii octombrie, acestui eveniment. Marţi, 6 octombrie, a fost prezentat ziarul „Vestea” și o filmare de la marele moment.

“Exponatul lunii” din octombrie este dedicat de mai bine de trei ani Zilei Încorobnării din 15 octombrie 1922, unul dintre evenimentele istorice de referință petrecute la Alba Iulia.

Astfel, la muzeu a fost expusă o piesă din colecția de periodice a muzeului, ziarul local “Vestea”, cu o apariție constantă în Alba Iulia anilor ’20. Numărul special din data de 15 octombrie 1922 a fost dedicat în bună parte ceremoniei ce urma să se săvârșească, având articole omagiale la adresa regilor, poezii închinate lui Ferdinand și Mariei, apeluri către populație.

Spre deosebire de evenimentul Unirii din 1 decembrie 1918, când doar 6 clișee au fost executate la Alba Iulia, Încoronarea a beneficiat de mult mai multă atenție în scopul imortalizării evenimentului.

Pe lângă seria numeroasă de fotografii, s-a realizat și un film cinematografic. Exponatul propus reprezintă, în fapt, un jurnal sonor din 1939, realizat de Oficiul Național al Cinematografiei din București, care cuprinde și imagini filmate la 15 octombrie 1922.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button