Evenimente

FOTO-VIDEO: Zilele Municipiului Sebeş. Scenete, simulări de luptă şi dansuri medievale, la deschiderea oficială

Joi, la Sebeş a avut loc deschiderea celui mai aşteptat eveniment al anului. Începând cu ora 19.00,  în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” s-a desfăşurat ceremonia de deschidere a Zilelor Municipiului.

Cei prezenţi au luat parte la un moment festiv de primire a delegațiilor oficiale din țară și din străinătate, după care au putut vedea un mic spectacol, cu scenete, simulări de luptă, dansuri medievale, toate menite să pregătească atmosfera pentru cele trei zile de evenimente.

Evenimentul a fost moderat de actorul Florin Coșuleț.

În dechiderea evenimentului, primarul Dorin Nistor a decernat titlul de cetățean de onoare al Municipiului Sebeş fiicei marelui poet Lucian Blaga, Dorli Blaga, însă, din păcate, aceasta nu a fost prezentă.

Ana-Dorica Bugnariu, cunoscută multora dintre noi ca Dorli Blaga, și-a dedicat mare parte din timp administrării și valorificării patrimoniului filosofic, literar și teatral lăsat de tatăl ei.

La manifestări au participat Fanfara din Petrești, Asociația „Ordinul Scutierilor de Muhlbach”, Trupa Skepsis, actorii din distribuția producției „Cavalerii” – Asociația Culturală “Lupii Albi”.

Mesajul evenimentului este “Trăieşte Sebeşul de astăzi!”. Un mesaj pozitiv, pentru o comunitate unită, care îşi dovedeşte apetitul pentru evenimente de calitate. Oraşul nostru are o poveste. O spun străzile din centrul istoric care te aştepţi să te conducă într-o călătorie în timp. O spun zidurile cetăţii medievale. O spun oamenii. Sufleul oraşului trăieşte prin oameni. Şi împreună scriem povestea Sebeşului. Sebeşul de astăzi trăieşte!

 

Pentru mai multe informaţii despre program puteţi să consultaţi site-ul evenimentului www.zilelesebesului.ro

Programul Zilelor municipiului Sebeș:

VINERI, 18 august 2017

Ora 10.00 – Piața Primăriei, centrul municipiului

”Ulița meșeșugarilor„. Expoziție de meșteșuguri tradiționale, demonstrații, târg de produse tradiționale

Moment artistic. Partener – Asociația GISAS

Ora 11.00 – Muzeul Municipal „Ioan Raica„

”Sebeșul în imagini de epocă” – expoziție temporară de fotografii vechi

”Adevăr și legendă despre blazonul Municipiului Sebeș – leul ca simbol harldic”, tur ghidat al muzeului

Ora 12.00 – Centrul Cultural „Lucian Blaga” – expoziție de artă plastică, vernisaj

Ora 16.00 – în Parcul Arini: Animație pentru copii cu personaje medievale – Trupa Skepsis

Dansuri și muzică medievală

Bucătărie medievală

Ora 17.00 – scenă Parcul Arini

Concerte ale artiștilor și trupelor pop rock locale: Giulia Medrea, Denisa Moga, Our Band, Green Line, Nexxt Band

Momente artistice de dans sportiv și modern cu Fantasy Dance (coregraf Ema Șalapi) și Clubul Samara (coregraf Elena Damian)

Ora 19.00 – scenă Parcul Arini

Animație: MC Kotto

Concerte: AMNA, Alina Eremia, 3 SUDEST

SÂMBĂTĂ, 19 august

Ora 10.00 – Piața Primăriei, centrul municipiului

”Ulița meșteșugarilor”. Expoziție de meșteșuguri tradiționale, demonstrații, târg de produse tradiționale

Ora 10.00 – la Casa Memorială „Lucian Blaga” Sebeș – Cafenea literară, lansare de carte

Ora 13:00 – Parcul Arini

Animaţie pentru copii asigurată de Teatrul de Păpuşi „Peter Pan” Câmpina

Teatru medieval – Trupa Skepsis

Bucătărie medievală

Ora 19:00 – Scenă. Parcul Arini

Concert de muzică uşoară: Gino, Nico şi Daniel Iordăchioaie

Animaţie DJ JONNESSEY şi McANER

Concert Carla’s Dreams

Foc de artificii

DUMINICĂ 20 AUGUST 2017

Ora 10:00 – Piaţa Primăriei, centrul municipiului

„Uliţa meşteşugarilor”

Expoziţie de meşteşuguri tradiţionale, demnostraţii, târg de produse tradiţionale

Partener: Asociaţia GISAS

Ora 13:00 – Parcul Arini

Muzică medievală – Cimpoierii din Transilvania

Expoziţii de arme şi armuri, expoziţie de veşminte de epocă, lecţii de folosire a armelor

Demonstraţie de luptă: „Cavalerii Cetăţii Roşii” Sibiu

Bucătărie medievală

Ora 16:00 – Parcul Arini

Parada portului popular şi a personajelor medievale

Ora 17:00 – Scenă. Parcul Arini

Spectacol de folclor. Artişti şi ansambluri din zona Sebeşului: Denisa Bărbat, Alin Secăşan, Giorgiana Petrescu, Denisa Suciu, Ioana Breda Morar, Grupul vocal „Felicia Fărcaşiu”, acompaniază grupul instrumental condus de Alexandru Pal

Ora 19:00  – Concerte folclor: Ansamblul „Doina Timişului”, Adina Hada şi Şoimii Carpaţilor, Dinu Iancu Sălăjanu

Prezentatori: Andreea Bogdan şi Dan Lungu

Ora 21:00 – „Lupii medievali”, spectacol medieval: „Cavalerii”. Actori: Ioan Isaiu, Elvira Deatcu, Vlad Miriţă, Bogdan Jianu, Antonia Ionescu, Dan Ionescu, Adrian Curpene.

Ora 23:00 – Show de lasere

Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Sebeş, Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş.

Parteneri media: Ziarul Unirea, Urbea Mea, ProAlba, SebesInfo, Ziarul Sebeşanul, Radio Orion, Radio Unirea, KISS FM, Alba Carolina TV, Radio Reîntregirea, Agenţia de Publicitate artON Media.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button