Ştiri Urbane

Lecții de viață, ieri, la Festivalul Internațional de Teatru „Povești”: șansa unui diagnostic crâncen via Chris Simion-Mercurian și valorizarea clipei prezente, prin iubire, via Oana Pellea și Mircea Rusu

*Astăzi, Maia Morgenstern și Horațiu Mălăele, capetele de afiș în cea de-a IV-a zi de Festival Internațional de Teatru „Povești”, la Alba Iulia

**Programul pentru mâine, 19 mai 2022, ziua V de Festival Internațional de Teatru „Povești”, la Alba Iulia

„Care dintre noi/Which one of us” ar mai putea să transforme diagnosticul de cancer în șansa vieții? A doua după naștere? Chris Simion-Mercurian, autoare prolifică și regizoare, a făcut asta! Toată călătoria ei de autorecunoaștere, de întoarcere la sine, de la momentul diagnosticării, până la vindecare, a fost documentată într-o carte-album, pe care a lansat-o, ieri, la Alba Iulia. Dacă cu un an înainte de a afla despre ceea ce avea să devină „dar de la Dumnezeu” credea că moare fără teatru, a realizat apoi că, de fapt, se poate trăi și fără multe alte lucruri, că trecerea prin viață se bazează pe lucruri foarte puține, și că, dacă meseria pe care alegi să o practici „este doar o exprimare superficială a egoului, n-ai făcut nimic!”. Meseria de actor, spune ea, este ca un drum inițiatic, fiecare spectacol este o treaptă de căutare, o întâlnire cu sinele și cu Dumnezeu. „Teatrul, dacă nu este un manifest interior, nu are niciun sens! Dincolo de efectul unui spectacol, oricât de reușit, dacă nu te definește treapta pe care urmează să o urci, mai bine nu o faci”, spunea, la conferința de ieri, Chris Simion-Mercurian.

Cu onestitate și smerenie și-a asumat și demonii și partea luminoasă, având curajul de a schimba perspectiva. Și cel mai greu e să îți schimbi perspectiva. Spune astăzi despre cancerul de sân că a fost un privilegiu care a transformat relația cu teatrul, pe care l-a perceput apoi ca un laborator, ca pe o căutare continuă.

„Care dintre noi/Which one of us” nu este o poveste despre boală, nu este nici un album, este „o exprimare a luminii care există în fiecare om, și care iese la iveală în momente extreme, o reamintire a ceea ce sunteți, în esență: lumină, speranță, bucurie. Bucuria de a fi cu tine și cu celălalt”, conchide autoarea.

Căutați cartea asta! Aveți nevoie să o citiți, să o aveți.

Și după atâta încordare, luptând cu propriile perspective, am ajuns și la spectacolul de seară, „Frumos e în septembrie, la Veneția”, regia Mariana Cămărășan,Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Asociația GOONG București. Am citit în caietul program, și doar v-am scris și vouă, aici, în revistă, că e despre iubire, cu Oana Pellea și Mircea Rusu, lejer, de vară, adică de toamnă, pe relaxare, ce mi se poate întâmpla? Păi s-a întâmplat a doua lecție a zilei! Ne-au luat protagoniștii cu binișorul, ne-au introdus în atmosfera unui joc de-a îndrăgostiții la vârsta a treia, un el și o ea, oameni ai străzii, transformați, în ceea ce s-a dovedit a fi visul ei, ea într-o doamnă bine, vorbitoare și de limbă franceză, iar el, un domn la fel de bine, aproape vorbitor și de limba germană. Și, cum spuneam, după ce ne-a fermecat Oana Pellea, cu zâmbet și cu tot, după ce ne-a convins și Mircea Rusu cât de extraordinar și excelent este și personajul lui, tot o glumiță și o schemă, a început „datul la temelie”. De parcă ne-au pus cu forța în fața unei oglinzi și au început să ne arate cât de triști suntem de fapt, cât de singuri, chiar și într-o relație fiind. Cât de plictisiți și veșnic în căutarea extraordinarului care se află mereu fie în viitor, fie în trecut, niciodată în prezent. Odată atinse idealele închipuiri și dorințe, „pierdem vise și primim în schimb realitate”, dar nu ne place, abia așteptăm să se transforme în amintiri, care, nu-i așa, sunt mereu frumoase, în ele păstrăm mereu ce, până la urmă poate nici n-a fost, dar ne-am închipuit multă vreme înainte. Mai preocupați să strângem amintiri, ne grăbim prin prezent și, cel mai trist, uităm să iubim, să ne trăim iubirea, nostalgici după ce a fost, ori ce ar putea să fie, ne trecem!

În toată atmosfera aceasta a sunat un telefon în sală, a sunat până i-a venit rău. Firește, actorii s-au oprit din schimbul de replici, ba chiar Mircea Rusu a profitat de mingea ridicată la fileu și a constatat că „nu toți dorm”. Nu dormeam, domnu`! Deși era întuneric și călduț, nu dormea nimeni! De altfel, eu zic că nici măcar nu era telefonul nostru, o fi fost pierdut, rămas de la alt spectacol, printre scaune, nouă nu ne sună telefonul la teatru! Am învățat să aplaudăm mult, și tare, la final, în minimum două ture de chemat la rampă. Dacă aplaudă sunetiștii, în momente cheie, fuguța și noi! Ne-am civilizat, suntem la ediția a XV-a de festival și nu îmi amintesc să ne mai fi sunat telefonul. În tot cazul, în amintiri nu va mai suna nimic, va rămâne experiența unui spectacol reușit, vă mulțumim!

La fel de frumos mulțumim și actorilor de la Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” Chișinău pentru „Lebedele sălbatice”, le spunem și „La mulți ani!”, 30 de la înființarea teatrului! Pentru excelentul spectacol muzical „De-aș fi Scufița Roșie”, mulțumirile merg către Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” Craiova. Iar lui Kabare Pupala, artistul german care colindă lumea cu păpușile sale, fermecând copiii lumii, îi mulțumim că-i poartă și pe picii noștri prin „Ținutul de vis al lui Kibuki”. O mulțumire specială tânărului Teatru „Stela Popescu” București, în vârstă de 6 anișori, și cu tot atâția angajați, dar care a dovedit, și la Alba Iulia, că face spectacole bijuterie. Unul dintre ele, cel jucat ieri, „Anatomia unui clișeu”, care a readus-o pe Crina Matei la Alba Iulia, după 12 ani (!), de această dată alături de colega Ana Maria Ivan și Nicolae Dumitru, la pian.

*Asta a fost ieri, ce vedem astăzi?

De la 10.00 mergem la Teatrul de Păpuși „Prichindel” pentru „Orice șoarece iubește cașcavalul”, spectacol al Teatrului pentru copii și tineret „Merlin” Timișoara. La 11.00 fugim repejor la Casa de Cultură a Studenților, unde Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel” Târgu Mureș ne așteaptă cu „Aventurile lui Chiț Miț”. Dacă nu aveți poftă de șoricei, la aceeași oră, la Liceul „Sf. Iosif” Alba Iulia se prezintă Kabare Pupale, cu „Ținutul de vis al lui Kibuki”. La 12.00 e cafeluța cu tâlc de la Art Cafe Downtown, unde e chiar păcat să nu veniți măcar o dată, să vedeți care e atmosfera. Și tot aici, la 12.30, Maia Morgenstern vă invită să o descoperiți în volumul „Eu nu sunt eu”. Iar dacă tot ați făcut rost de carte, nu e de ratat nici spectacolul omonim, one woman show, de la 18.00, la Casa de Cultură a Studenților. Între 18.00 și 20.00, puteți vizita expozițiile permanente din foaierele celor două case de cultură din Alba Iulia, powered by UNATC I.L. Caragiale București. De la ora 20.00, mergem la Take, Ianke și Cadâr, spectacol al Teatrului Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” București, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Tot aici, după piesă, a doua lansare de carte a zilei, „O poveste cam ciudată și alte două povestiri” și „Poezii și vorbe-n vânt”, autor Horațiu Mălăele.

**Programul pentru mâine, 19 mai 2022, ziua V de Festival Internațional de Teatru „Povești”, la Alba Iulia

ora 11.00 – Casa de Cultura a Studenților – Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, Teatrul pentru Copii „Arlechino” Brașov, regia artistică: Viorel Vârlan, spectacol 4+, 50 min. „Povestea este probabil cea mai cunoscută din lume. Și ca orice poveste are doza ei de răutate și cruzime. Cum ar putea altfel copiii noștri să distingă și să aleagă între bine și rău, între frumos și urât. Oglinda fermecată surprinde esența spectacolului: «Răutatea urâțește. E otrava ce nu vindecă.» dar, în aceeași măsură, povestea are doza ei de înțelepciune și frumos. Binele învinge întotdeauna răul. Ies în parc cu nepoțelul meu Matei. Intră în căsuțele de joacă și se joacă ore întregi cu tot ce populează lumea căsuței. Așa s-a născut căsuța din copac. Căsuța celor șapte pitici care se împrietenesc cu Albă ca Zăpada.”, transmite Viorel Vârlan, regizorul spectacolului.

ora 11.00–Liceul German Sebeș – Ținutul de vis al lui Kibuki, Kabare Pupala Marionetas Germania, spectacol non-verbal 3+, 40 min.

ora 11.00– Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – De vorbă cu Nora Iuga, întâlnire dialog și prezentare de carte. „Nora Iuga (numele adevărat Eleonora Almosinino) este o poetă română, romancieră și traducătoare din România. Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea București. I-a avut ca profesori, printre alții, pe Tudor Vianu și George Călinescu. Pentru foarte scurt timp a fost profesoară de limba germană, bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat, apoi redactor la – Editura Enciclopedică. (…) În perioada 1971-1979 are interdicție de publicare din motive policite. Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră a PEN –Club. A fost inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor «Gellu Naum». (…) La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar, în iulie 2010 apărându-i nr.1 din «Girafa albastră», o revistă audio-video cu și despre autoare și, firește, are și pagină de facebook. (…) A publicat numeroase volume de poezie și proză, a fost tradusă în mai multe limbi de circulație internațională, este semnatara traducerilor din limba germană a operelor unor sciitori importanți ai literaturii universale. I s-au dedicat volume de interviuri și antologii și au fost puse în scenă două spectacole teatrale, pornind de la textele ce-i poartă semnătura. A primit distincții importante: Ordinul național «Pentru Merit», în grad de Ofițer (2000), Ordinul național «Pentru Merit», în grad de Comandor (2017), în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruire și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume.”, arată organizatorii.

ora 12.00 – Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Sala 67 – Se(di)ntiment, regia Beatrice Cozmolici, Universitatea de Arte Târgu Mureș, spectacol de teatru pentru adolescenți, 16+, 35 min. „Se(di)ntiment vorbește, fără cuvinte, despre pierderea sinelui – o pierdere tăcută, lentă, insidioasă, instalată în timp, ca un proces de acumulare și sedimentare a propriei persoane. Strat cu strat, zi după zi, fricile, incertitudinile, speranțele, victoriile și eșecurile tale se acumulează, se depun și te formează. Dar dacă într-o zi întrerupi procesul, privești înăuntru și nu te recunoști? Ce se întâmplă atunci?”, ne „instigă” organizatorii.

ora 12.00 – Art Cafe Downtown – Cafeneaua cu tâlc –conferință de presă.

orele18.00-20.00 – Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor și Foaierul Casei de Cultură a Studenților – Expoziții permanente de costume și artă plastică, realizare de UNATC I. L. Caragiale București, curator și coordonator : prof. univ. dr. Ștefania Cenan.

ora 18.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor – Pe o pânză de păianjen, regia Vlad Zamfirescu, Cortina AG București, spectacol 16+, 1h 40 min.Distribuție:Vlad Zamfirescu, Mirela Oprișor, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Diana Roman. „Andu își anunță soția că a doua zi va pleca la mănăstire. De tot. Iritată de ceea ce pare a fi o glumă nesărată în miez de noapte, Alma, soția lui Andi, începe războiul. Se hotărăște inclusiv să plece ea prima. Să se «mântuiască» înaintea lui. Sunt convocați prietenii. Fiecare tabără primește întăriri. Surprizele se țin lanț. Iar finalul…lasă urme adânci. O poveste intensă, care seduce spectatorul cu hohote de râs, în spatele cărora se construiesc lumi în care «adevărul nu este întotdeauna  cel mai cinstit răspuns pentru celălalt»”, se arată în caietul program.

ora 20.00– Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Sala 67 – Tom și Jerry 2.0, regia Florin Piersic jr., Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, proiecție de film 16+, 1h 40 min. Distribuție: Marius Turdeanu, Ali Deac, Ioan Paraschiv. „Nu, «Tom și Jerry 2.0» nu este un desen animat! Este mai degrabă un film de acțiune pentru oameni mari. Este un text îndrăzneț și un spectacol pe măsură despre crimă și  «compasiunea care este cel mai mare dușman», destinat amatorilor de senzații tari și, mai ales, de umor negru. «Tom și Jerry 2.0» e ca un blockbuster american cu de toate à la Tarantino. Personaje badass. Situații limită. Adrenalină. Plus multe alte întrebări (și răspunsuri) care v-au măcinat dintotdeauna: Cine l-a ucis pe Kennedy? Dar pe Elvis? Cine era adevăratul amant secret al lui Marilyn Monroe? Ce mare rol ar fi trebuit să joace Al Pacino? Și, nu în ultimul rând: cum de este posibil ca niște criminali atât de sângeroși să devină niște personaje atât de atașante? Profund impregnat de mitologia americană contemporană în care influențele cinematografice, personajele marginale desprinse din lumea underground și violența contextului social specific finalului de secol XX converg într-un univers ficțional magnetic, textul lui Rick Cleveland prezintă într-o succesiune fragmentară amețitoare camaraderia a doi natural born killers care încearcă să se conformeze filozofiei de viață impusă de jobul lor. Plasați la limita dintre caricatură și (anti)erou gangster, protagoniștii din „Tom și Jerry” ne oferă o incursiune cinică în lumea celor care ucid sau sunt uciși și care au convingerea intimă că prietenia poate învinge orice. Chiar dacă este posibil să se înșele…”, transmit organizatorii.

ora 21.40 – Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Sala 67–Florin Piersic Jr. și Marius Turdeanu în dialog cu spectatorii.

Poftiți la teatru! Veniți de vă bucurați! Programul complet îl puteți consulta pe paginile oficiale: www.fitab.ro, www.teatrulalba.ro și pe www.eventim.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button