Economic

O nouă și modernă legătură cu rețeaua rutieră europeană a Tării Moților din județul Alba

ADR Centru anunta semnarea primului contract de finantare pentru reabilitarea drumurilor judetene prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Odata cu realizarea receptiei lucrarilor la cea mai mare investitie in domeniul rutier din Alba, autoritatile administratiei publice locale demareaza un nou proiect ambitios in zona montana din nord-vestul judetului!

Ieri, la noul sediu al Consiliului Judetean Alba, a fost semnat primul contract din cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027 prin care se care reabiliteaza un drum judetean. Este vorba de drumul care intersecteaza, la Ponor, actuala „Transapuseana”, pornind de la Salciua pana la Teius, prin comunele Ponor, Ramet si Stremt. Acest drum – in lungime de aproape 40km si in momentul de fata aproape impracticabil pe unele portiuni – face legatura intre Autostrada Sebes-Turda si DN1 catre drumul national DN 75, care leaga Turda de Campeni si merge mai departe, pana la Stei, in Bihor. Astfel, cu resurse europene nerambursabile, pe parcursul a doua perioade de programare europeana, Consiliul Judetean Alba asigura conectivitatea arealului Muntilor Apuseni cu coridoarele de transport europene si nationale.

Contractul de finantare pentru proiectul „REABILITARE SI MODERNIZARE DRUM JUDETEAN DJ750C: SALCIUA DE SUS (DN 75) – DEALU CASELOR – VALEA LARGA – VALE IN JOS – PONOR – RAMET – VALEA MANASTIRII – GEOAGIU DE SUS – STREMT – TEIUS (DN 1)„, a carui valoare totala este de peste 210 milioane lei, a fost semnat de catre Presedintele CJ Alba, domnul Ion Dumitrel si domnul Simion Cretu, Director General ADR Centru, reprezentand institutia finantatoare, in prezenta vicepresedintilor CJ Alba – Marius Hategan si Dumitru Fulea, alaturi de primarii localitatilor pe care le traverseaza acest drum: Mirel Halalai din Teius, Traian Stefan Popa din Stremt, Vasile Raica din Ramet, Petrut Bujor din Ponor si Vasile Lombrea din Salciua, in fata reprezentantilor echipelor de implementare a proiectului si mass-media.

 Am semnat astazi un proiect foarte important, ce va deschide noi perspective pentru aproape 55.000 locuitori din comunitatile aflate in aceasta zona a judetului Alba. Prin aceasta investitie vorbim nu numai de crestere economica intr-o zona mai putin favorizata a judetului nostru, dar si de valorizare a unei rute culturale si de credinta a neamului nostru romanesc. Acest drum, pe care regasim lacasuri de cult unice in Romania, se intrepatrunde cu „Transapuseana” si reabilitarea sa va duce la dezvoltarea turismului si cresterea calitatii vietii in aceasta zona. Efectele benefice ale acestei investitii se vor face resimtite rapid pentru locuitorii de aici si nu doar pentru ei. Sprijinul Consiliului Judetean pentru administratiile locale demonstreaza ca se pot face lucruri importante pentru comunitatile locale si ma bucur ca avem astazi onoarea de a fi noi cei care contractam prima cerere de finantare depusa pentru finantare pe acest domeniu in Regiunea Centru in perioada de programare 2021-2027.

Ion Dumitrel, Presedintele Consiliului Judetean Alba

Drumul judetean DJ750C, propus spre reabilitare cu fonduri in valoare totala de peste 42 milioane euro, din care suma nerambursabila solicitata este de peste 23,3 milioane euro, strabate zona Muntilor Apuseni si face legatura intre localitatile de pe Valea Ariesului, pornind din DN75 in comuna Salciua si finalizandu-se in orasul Teius, la intersectia cu DN1. Drumul faciliteaza legatura dintre microregiunea Muntilor Apuseni si microregiunea Muresului, traseul fiind format din 2 tronsoane cu o lungime totala de 38,093 km, intre care se afla interpus un sector de cca 12,4 km din DJ107I, recent reabilitat. Aceasta ruta  a DJ750C strabate teritoriul GAL Muntii Metaliferi, Trascau si Muntele Mare si GAL Pe Mures si pe Tarnave, prin intermediul carora se finanteaza proiecte de dezvoltare locala, in timp ce patru din cele 5 UAT-uri ale zonei traversate de acest drum (UAT Salciua, UAT Ponor, UAT Ramet si UAT Stremt) sunt incluse in Zona Montana Defavorizata a judetului, afectata de dezavantaje naturale dar si structurale.

Documentatia tehnico-economica pentru proiectul propus pentru reabilitarea si modernizarea DJ 750C pe traseul Salciua de Sus (DN75)-Dealu Caselor-Valea Larga-Vale in Jos-Ponor-Ramet-Valea Manastirii-Geoagiu de Sus-Stremt-Teius (DN1), pe o lungime de 38,093 km, indica faptul ca valoarea totala a investitiei este de 210.304.218,64 lei, valoarea eligibila a proiectului fiind de 118.876.221,76 lei, din care 116.498.697,32 lei reprezinta finantarea nerambursabila din Bugetul FEDR si Bugetul de Stat al Romaniei. Diferenta o reprezinta contributia Consiliului Judetean Alba la cheltuielile eligibile si neeligibile ale proiectului. Beneficiarul estimeaza ca durata derularii intregii investitiei este de 36 luni, pana in august 2027.

Proiectul de Reabilitare si modernizare a drumului judetean DJ750C cuprinde lucrari pentru realizarea de 11 statii noi de autobuz, toate prevazute cu alveola si trecere de pietoni iluminate cu led fotovoltaic, amplasarea a 2 statii de reincarcare pentru vehicule electrice, crearea a 8 segmente de aliniamente de arbori si arbusti situate de-a lungul celor doua tronsoane de drum, amplasarea de indicatoare rutiere noi, inlocuirea parapetului existent si amplasarea de parapet suplimentar, pentru completarea celui existent. Se vor amenaja platforme de incrucisare pentru autovehicule in zonele de drum ingustat, piste de biciclete si se reface integral semnalizarea orizontala si verticala a drumului, fiind realizate marcaje longitudinale, transversale si diverse alte lucrari.

Consiliul Judetean Alba este deosebit de interesat de imbunatatirea conectivitatii tuturor zonelor judetului cu principalele artere rutiere si de feroviare de pe culoarul Muresului si al Tarnavelor. In aceasta perioada va avea loc receptia lucrarilor la cel de-al doilea tronson al drumului DJ107I, denumit „Transapuseana”, care este si cea mai mare investitie intr-un drum judetean din Romania, cu o valoare totala a proiectului de circa 73 milioane euro, cea mai mare parte a finantarii provenind din fonduri europene prin POR 2014-2020. Astfel, judetul Alba a realizat in urma cu 15 ani, cu fonduri Phare in valoare de aproape 10 milioane euro, „Drumul Vinului” – conexiunea dintre municipiile Blaj si Tarnaveni. Ulterior, in perioada 2077-2013 a investit o suma similara in doua sosele din zona montana, una in nord-vest, pentru a lega zona Buru de municipiul Aiud si una in sud, pe vechiul „Drum al Regelui”: Jina-Sugag. In recent incheiata perioada de programare europeana, pe langa „Transapuseana”, au mai fost finantate 3 sectoare de drumuri judetene care necesitau investitii, in zona sub-montana a Apusenilor. Iata ca acum este finantat proiectul prin care se valorifica o conexiune importanta de pe Valea Ariesului spre Valea Muresului, deschizand astfel zona spre activitati economice durabile. Valoarea tuturor acestor proiecte de investitii in infrastructura rutiera realizate de CJ Alba in ultimele doua decenii depaseste 150 milioane de euro, pentru modernizarea a mai mult de 200 km de drumuri judetene. La nivel regional, pe apelul de proiecte privind modernizarea infrastructurii rutiere judetene pentru cresterea conectivitatii acesteia cu retele majore de transport nationale si europene avem semnate sase contracte de finantare, in valoare totala de peste 120 milioane euro, 5 dintre aceste proiecte fiind etapizate din perioada 2014-2020, acesta de la Alba fiind primul depus in actuala perioada de finantare.

Simion Cretu, director general ADR Centru.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button