Olimpia Ludwig Dobrotă, creatoarea de modă care a cusut mai toate motivele tradiționale din România s-a stabilit la Alba Iulia

Creatoarea de modă care a cusut mai toate motivele tradiționale din România pe aceeași haină și a rupt gura lumii cu ea, s-a stabilit la Alba Iulia!

*Cum poți fi genial și premiat peste hotare inspirându-te din…gunoi, cum a ajuns ștergarul bunicii de pe perete direct pe catwalk, îmbrăcat de un top model, și alte povești din lumea designerului de modă, citiți în materialul de mai jos

Până la Olimpia Ludwig Dobrotă, eu nu am mai cunoscut pe nimeni care să fi absolvit, pe lângă liceu și o postliceală, un colegiu, o facultate, și încă una, cu master și doctorat cu tot, iar între ele câteva cursuri în mai multe domenii de activitate, totul din dorința de a ști, de a cunoaște. Dacă se mai inventează vreo treaptă superioară în învățământ, am convingerea că Olimpia o va bifa! Din cei 48 de ani de viață, 30 i-a petrecut în școală, îmbogățindu-și aproape frenetic cunoștințele, preponderent într-un domeniu în care îmbină simțul artistic cu rigoarea calculelor matematice, texturi, culori, volume, pentru ca în final să îmbrace în frumos trupurile oamenilor. Doamna noastră doctor în design vestimentar, căci despre acest domeniu este vorba, este și singura persoană despre care am auzit, și recunoaște că nici ea nu mai știe pe nimeni, care poate trece o piesă de vestimentație prin toate etapele de producție, de la ghemul de ață, la rochia de pe modelul care a purtat-o pe la defilări prin toată lumea, de exemplu. Cum așa? Foarte bine! Dar vă invit să aflați chiar de la ea răspunsul, în materialul de mai jos!

Îmi permit un teaser, un indiciu: urmează să descoperiți un om fascinant, de o modestie uimitoare, cu un talent mai cunoscut străinilor decât nouă, românilor, de loc din Sibiu, dar care s-a stabilit în Alba Iulia, și care și-a propus să readucă în actualitate motivele tradiționale românești, reinterpretându-le și valorizându-le prin creațiile sale.

Cum poți să devii un designer vestimentar de succes după rețetarul Olimpiei Ludwig Dobrotă:

– se ia o adolescentă cu ochi mari, în cazul nostru albaștri, jumi săsoaică (Ludwig – numele bunicii dinspre mamă, pe care l-a luat odată cu măritișul, ca omagiu pentru cea care i-a insuflat dragostea pentru lucrul de mână, pentru frumos, pentru portul tradițional și nu numai), juma româncă (Dobrotă după tată, sibian cu acte în regulă);

– se trece printr-un curs de croitorie, la Casa de Cultură din Sibiu, la care se înscrie singură, la 16 ani;

– se „asezonează” cu 4 ani de liceu economic;

– o postliceală cu profil textil se adaugă mixului obținut;

– plus doi ani de Școală Populară de Arte, căci minunățiile nu se desenează singure;

– se aruncă pe piața muncii, cu un atelier de profil, fără firmă la stradă, pentru că abia face față clientelor;

– produsul e bun, dar simte nevoia de excelență, închide businessul și se introduce în ecuație prima facultate, la 32 de ani, inginerie textilă, la Universitatea din Sibiu. Designul vestimentar nu era în oferta facultății;

– după un an de mate, fizică, chimie, învățat cum funcționează și se repară o mașină de cusut și alte cele, trece de la regim cu taxă la bursă;

– se înființează secție de design vestimentar și la Sibiu, la Facultatea de Istorie și Patrimoniu, aude într-o pauză, de la o colegă, și pleacă atunci, pe loc, și se înscrie la a doua facultate;

– merge în paralel cu ambele facultăți, cu banii de bursă de la inginerie plătește taxa la design;

– se înscrie și la un master pe Arte Vizuale. Primul an îl face la Cluj, la Universitatea de Arte și Design, al doilea la Milano, la Accademia di Belle Arti di Brera, unde ajunge cu o bursă Erasmus;

– viața întrerupe ciclul studios al Olimpiei vreme de un an sau mai bine și o readuce la Cluj, de această dată la doctorat, pe care îl întinde pe 5 ani de documentare și cercetare până la obținerea celei mai frumoase colecții (la design vestimentar, atât la master cât și la doctorat, pe lângă lucrarea scrisă se prezintă partea practică, câte o colecție aferentă fiecăruia);

*La cele de mai sus adăugați un colegiu biblic, de 4 ani, pentru că „numai Dumnezeu înmulțește talantul dat fiecăruia, dacă muncești!”;

*Pentru autonomia deplină în muncă și comunicarea în străinătate, curs de: operator calculator, contabilitate, fotografie, plus curs de engleză.

Voila! Olimpia Ludwig Dobrotă – de formație inginer/designer vestimentar, doctor în Arte Vizuale, în prezent profesor la Istituto di Moda Burgo Timișoara!

Urbea Mea:  Cum se face o haină de la zero? Adică geaca mea, cea de toate zilele, dincolo de faptul că este un produs în serie, este munca mai multor oameni, de la concept, la croi, la crearea materiei prime și îmbinarea ei în învelișul meu antifrig. Tu poți face așa ceva de una singură?

Olimpia Ludwig: Geaca ta (se uită candid spre mine și produsul meu de duzină), poate geaca ta nu, dar un paltonaș de lână, cu inserții delicate, fir tors aplicat pe mânecă, pietricele ori un motiv tradițional, discret, de detaliu, ca variantă la geaca ta, da! Călătoria lui spre viață ar putea foarte bine să înceapă în piață, la țăranii care vând lâna trasă în sculuri, la ei merg de multe ori și aleg ce îmi place. Îl caut ulterior cu ochii minții, îl caut cercetând mediul care ne înconjoară, cu toate formele lui, de la flori la clădiri. Mă pregătesc, mă documentez. Când îl văd gata, în imaginația mea, trec la războiul de țesut și țes cât îmi trebuie. Apoi fac tiparul, croiesc haina după tine, tai, îmbin, mai la mașina de cusut, mai de mână, îi fac căptușeala, ornamentele dacă e cazul, le aplic și gata! Asta, în mare. Am ținut să învăț să fac de toate nu atât pentru a nu depinde de altcineva în munca mea, cât pentru a putea cunoaște cu adevărat haina, pentru a o potrivi exact așa cum îmi doresc. De mică am lucrat, cu mama, cu bunica, tot felul de lucrușoare. Nu mi-a fost străin nici lucrul de mână, nici croșetatul, împletitul, cusutul, migălitul cu acul și ața. Le-am iubit de copilă și m-au fascinat într-atât încât mi-am petrecut o perioadă considerabilă din viață învățându-le secretele. Trebuia să știu, nu se putea altfel!

Urbea Mea: Unde îți cauți și găsești inspirația și care a fost cel mai inedit loc în care ai găsit-o?

Olimpia Ludwig: Mie îmi vin idei oriunde sunt și orice aș face. Și când fac un tort și îl decorez, orice formă sau linie poate deveni un viitor model, transpus în material textil, pe o haină. Îmi place și mă inspiră arhitectura clădirilor, florile, mai ales cele de cală, cu forma lor spiralată, ele au stat la baza colecției pentru licență.

În funcție de piesa vestimentară pe care trebuie să o creez, în funcție de stil, de cerințe, caut inspirația peste tot în jurul meu, chiar și la gunoi! Odată, la un concurs, în perioada de studii făcute în Italia, trebuia să prezentăm un produs realizat în exclusivitate din materiale reciclabile. Și unde să cauți un asemenea material dacă nu prin pubelele oamenilor, magazinelor? Bine, nu îți imagina că am scotocit, dar am bătut străzile în Milano, prin spatele marilor bulevarde, în spatele marilor magazine și afaceri, să văd cine, ce mai aruncă din categoria materialelor căutate de mine. Și am găsit materia primă perfectă, strălucea în fâșii subțiri, albe, imaculate, în cutiile din spatele unui atelier foto. Margini tăiate la prelucrarea pozelor, afișelor! Gunoiul unuia, comoara altuia! Le-am luat și m-am dus direct acasă. Am început să mă joc cu ele, să le modelez în tot felul de volumetrii, una și încă una. Mi-au plăcut, eram mulțumită, știam deja ce vor deveni: o rochiță! Le-am montat apoi pe un suport de hârtie tare, practic o rochie la rândul ei, ca o căptușeală. Le-a plăcut și italienilor, am câștigat concursul. Au venit să-mi solicite ședințe foto cu ea fotografi de la publicațiile locale. Le-am dat-o, de ce nu? Asta se întâmpla în 2011.

Urbea Mea: Că veni vorba de concursuri, câte premii ți-ai trecut până acum în palmares?

Olimpia Ludwig: Să știi că eu unde am văzut sau am auzit că se organizează un concurs de design vestimentar, m-am dus. Încă din școală. Nu atât premiul m-a interesat, deși m-am bucurat atunci când l-am obținut, cât atmosfera și toate lucrurile și oamenii noi cu care aveam ocazia să intru în contact. Înveți foarte multe lucruri participând la concursuri, lucruri care te ajută pe viitor. De exemplu, la un concurs am aflat de mood boarduri și story boarduri. Colaje cu imagini inspiraționale, obiecte, materiale sau produse care explică, practic, conceptul și atmosfera a ceea ce vrei să creezi în final. Cumulează tot ceea ce te inspiră în realizarea unei colecții.

Am luat și premii, ultimul în 2020, la World Fashion Festival Awards, Top Best Dresses of Art & Fashion Dubai, Emiratele Arabe, înainte ca pandemia să complice aproape definitiv lucrurile. Și au mai fost, la San Francisco, Milano, dar și în România, preponderent la cele organizate în Sibiu. Nu le-am numărat, cum nu am numărat nici expozițiile ori prezentările de modă la care am participat, pe același considerent, am mers să văd ce mai e nou și să vadă și alții, mai ales străinii, colecțiile inspirate de portul tradițional de la noi. Am simțit că așa promovez autenticul tradițiilor noastre și că aduc un omagiu țăranilor de altădată, inclusiv bunicii mele din Cornățel, Sibiu.

Urbea Mea: Bunici, tradiție, românism. Care este povestea din spatele colecțiilor tale?

Olimpia Ludwig: Fiecare colecție are o poveste în spate, un concept. Colecția de doctorat am numit-o „Mostre de zestre”, iar numele nu este întâmplător. Inspirată de ia bunicii și de sumanul românesc, țesut din lână, împreună cu mostrarul de motive tradiționale de la Muzeul Astra din Sibiu, colecția a crescut odată cu munca de cercetare a zestrei personale și a celei pe care am moștenit-o, la nivel colectiv, noi, românii. De altfel, la colecția de doctorat am lucrat trei generații de femei: bunica, mama și cu mine. Pentru una dintre piese i-am luat ștergarul bunicii de la tablou și l-am transformat, așa cum era, în partea din față a unei rochii din in, cu terminații croșetate. Ți-am spus deja că mie îmi tot vin idei și stând în casă. Nu cred că s-ar fi supărat bunica, dimpotrivă. Rochia face parte din colecția de doctorat pe care am prezentat-o deja în câteva ocazii.

Am început așadar de la țesutul la război și cusutul manual, de la in și lână, și am continuat cu croșetatul, tehnica lasetă (se croșetează un șnur și se coase modelul, apoi se fac cusături decorative în interiorul șnurului), trecând prin bumbac și mătase, până la rășinile polimerice folosite de imprimantele 3D la ajutorul cărora am apelat pentru a crea diverse motive în cruce pe care le-am aplicat apoi pe haine, în combinație cu motivele decorative brodate manual.

Ideea generală a lucrării de doctorat a fost aceea de cunoaștere a valorilor naționale reflectate prin cusăturile manuale, modul cum au evoluat de la origine și până în contemporaneitate, modul cum au fost influențate de apariția noilor tehnologii și cum și-au modificat forma sau structura. Trebuie să ne cunoaștem tezaurul, iar ceea ce am moștenit avem datoria să îmbogățim și să dăm mai departe urmașilor noștri.

Urbea Mea: Cât timp ai lucrat la această amplă colecție și care este piesa ta de suflet?

Olimpia Ludwig: Am lucrat vreme de 5 ani, atât pe partea de documentare cât și pe cea de realizare efectivă a pieselor de vestimentație. Cel mai mult timp mi-a luat sumanul mostrar, 400 de ore. După modelul sumanului din lână, am realizat unul din bumbac, mai ușor de purtat, o jachetă, dacă vrei, pe care am cusut toate motivele tradiționale pe care le-am găsit prin lucrările biografice pe care le-am cercetat, grupate pe zone. Mă crezi că nu le-am numărat niciodată? Să tot fie vreo 50 (N.R.: le-am numărat noi, sunt 72!)! Motivele le-am cusut manual, punct în cruce, cu fir negru, de mătase, pe pătrățele de bumbac. Oriunde mergeam, până și în concediu, aveam la mine pătrățelul de pânză, acul și ața. Am încercat să cos și în autobuz, dar nu am reușit, îmi fugeau ochii pe lucru. La sfârșit le-am unit prin cheițe din două puncte de feston. Banatul, Bucovina, Crișana, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, toate regiunile sunt reprezentate prin motivele tradiționale proprii, prin modelele cusăturilor specifice.

Urbea Mea: Ca planuri de viitor ce ne-ai putea dezvălui? Ce ne mai pregătește Olimpia Ludwig Dobrotă?

Olimpia Ludwig: Pe viitor m-am gândit să transmit altora tot ceea ce am acumulat până acum. Am cunoscut tinere care vor să învețe meserie, sunt entuziasmate și vreau să dau mai departe, unora ca ele, tot ceea ce eu am învățat, să ajut și pe alții să se ridice și să duc astfel mai departe profesia de creator de modă. Nu știu cât pot eu să mai realizez profesional, dar îmi place să mă implic și să-i ajut pe alții să se realizeze.

Mulțumesc pe această cale părinților: Irina și Pavel, și soțului meu, Ioan, pentru încurajări, sprijin și susținerea pe care mi-o oferă atât în plan profesional, cât și personal. Datorită lor sunt astăzi aici, fără ei nu aș fi reușit!

Olimpia

Enjoy the photo gallery! Și rețineți acest nume: Olimpia Ludwig Dobrotă, auzim în curând din nou de ea, în presa locală și națională! Promit! Are chiar și Facebook, aici.