Social

Părinții vor fi informați în timp real despre notele și absențele copiilor

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, la Alba Iulia, într-o conferință de presă, că în maximum doi ani de zile părinții vor fi informați în timp real despre absențele și notele copiilor, printr-un proiect ce va fi implementat cu fonduri europene.

Totodată, conform lui Pop, până la finalul perioadei menționate va exista internet în toate unitățile școlare în care sunt activități de predare și, de asemenea, toate lecțiile demonstrative și tot ce înseamnă programe școlare vor fi pe Biblioteca Școlară Virtuală.

Ministrul s-a arătat ‘foarte optimist’ că, prin proiectul Wireless campus, fiecare sală în care se face act de predare va beneficia de internet, în prezent doar 66% dintre acestea având acces la acesta.

‘Toate cele trei proiecte sunt integrate. Chiar săptămâna trecută am avut o discuție interministerială cu ministerul comunicațiilor, pentru a depune cele trei proiecte la Comisia Europeană pentru finanțare. Toate cumulate pot fi maximum 100 de milioane de euro. Sunt proiectele Ministerului Educației Naționale, alături de Ministerul Comunicațiilor’, a spus Liviu Marian Pop.

Ministrul a mai spus că Biblioteca Școlară Virtuală se apropie de finalizare ca proiect și urmează să fie lansată.

‘Toate lecțiile demonstrative și tot ce înseamnă programe școlare vor fi pe Biblioteca Virtuală, pe care o vor accesa toți copiii din sistemul de învățământ preuniversitar, și nu numai. (…). Prin programul de guvernare, avem și acel Catalog electronic. În maximum doi ani de zile, toate absențele și toate notele le vor primi fiecare părinte în timp real. Vor fi încărcate pe platformă. (…). Sunt elemente care, până la urmă, vor contribui la creșterea calității actului de educație’, a conchis ministrul Educației.

Liviu Pop a participat marți la deschiderea unei conferințe internaționale de matematică și s-a întâlnit, de asemenea, cu conducerile Universității „1 Decembrie 1918” și Inspectoratului Școlar Județean Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Îți recomandăm și
Close
Back to top button