Economic

Peste 1,38 miliarde euro fonduri europene nerambursabile vor fi gestionate de ADR Centru pentru dezvoltarea județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu

Programul Operațional Regional CENTRU 2021-2027, avizat de Guvernul României este trimis la Comisia Europeană

Programul Operațional Regional (POR) CENTRU 2021-2027, elaborat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru în calitatea sa de Autoritate de Management pentru acest Program, a fost avizat de Guvernul României și transmis în sistemul informatic oficial (SFC) al Comisiei Europene. Agenția pentru Dezvoltarea Regională Centru va negocia cu reprezentanții Comisiei în vederea atragerii unui buget de aproximativ 1,4 miliarde euro fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea celor șase județe din Regiunea Centru – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – finanțând atât proiectele autorităților publice, cât și ale mediului privat.

POR Centru 2021-2027 are ca obiectiv general dezvoltarea Regiunii Centru astfel încât aceasta să devină o regiune mai curată, atractivă pentru locuitorii săi și turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate. Alocarea propusă din fonduri europene nerambursabile este de 1,152 miliarde euro, iar cofinanțarea națională va fi de aproximativ 232,39 milioane euro.

Versiunea oficială a POR Centru 2021-2027 – avizată de Guvernul României și transmisă Comisiei Europene – poate fi consultată aici: http://regio-adrcentru.ro/structura-por-2021-2027/.

Aflat ieri la Sibiu într-o vizită de lucru în care s-a întâlnit cu reprezentanții administrației publice locale, dar și cu conducerile Consiliului Județean Sibiu și ADR Centru, domnul Ioan-Marcel Boloș Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a vorbit și despre POR Centru 2021-2027:

Putem considera că am respectat unul dintre cele mai importante obiective ale programului de guvernare, din momentul în care Guvernul a avizat toate cele opt Programe Operaționale Regionale ale regiunilor de dezvoltare din România. Acest lucru este posibil după ce noi am transmis la Comisia Europeană, în 14 aprilie, Acordul de Parteneriat în baza căruia vom implementa politica de coeziune în România.

Acum și Regiunea Centru are posibilitatea să-și definească viitorul așa cum prevăd strategiile locale, fără ingerință de la centru. Am spus mereu că acesta este un pas istoric, pentru că astfel decidenții de la nivel local și regional își pot lua soarta în mâini, știind care sunt nevoile și prioritățile imediate ale comunităților pe care le reprezintă.

De acum încolo este misiunea ADR-urilor din țară să pregătească ghiduri de finanțare clare, coerente și robuste, să deruleze consultări publice pe toate temele de interes pentru potențialii beneficiari, în așa fel încât cele aproximativ opt miliarde euro alocați Programelor Operaționale Regionale să fie investite pentru a schimba în bine viața românilor și pentru dezvoltarea durabilă a fiecărei regiuni românești.

Ioan-Marcel Boloș Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Noul Program Operațional Regional (POR) CENTRU 2021-2027 este personalizat la nevoile regiunii de dezvoltare formată din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, din centrul țării. Forma finală a Programului Operațional Regional al Regiunii de Dezvoltare ”Centru” – POR Centru 2021-2027 a fost transmisă la MIPE pentru a fi analizată din punct de vedere al încadrării în prevederile Acordului de Parteneriat și, ca atare, a fost avizată, prin Memorandum, în ședința din 30.05.2022 a Guvernului României și transmis oficial la Comisia Europeană . POR Centru 2021-2027 își propune să găsească soluții la nevoile identificate la nivel regional în cadrul Planului de Dezvoltare Regională Centru și în Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru, în strânsă legătură cu recomandările Raportului de țară, recomandările din cadrul Rapoartelor de evaluare ale POR 2014-2020, dar și luând în considerare și alte documente strategice elaborate la nivel european, național, precum și strategii de dezvoltare elaborate la nivel regional, județean și local.

 Procesul de descentralizare va aduce resursele europene mai aproape de beneficiarii lor finali, cetățenii. La nivelul Regiunii Centru au fost discutate cu toți reprezentanții administrației publice locale trei versiuni de lucru ale viitorului POR, în care s-a încercat să se țină cont de solicitările beneficiarilor de fonduri europene: autorități publice, organizații neguvernamentale și beneficiari privați. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a luat decizia de a aviza forma finală a POR Centru 2021-2027, în cadrul ședinței pe care am avut-o în data de 25 mai. Vom susține ADR Centru pentru a negocia direct cu DG REGIO atragerea finanțărilor nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională, în valoare de peste 1,152 miliarde euro, la care se va adăuga contribuția națională, în valoare de peste 250 milioane euro. Scopul nostru este să atragem și să folosim eficient aceste fonduri europene pentru investițiile necesare în cele șase județe ale regiunii, păstrând, în același timp, și scopul priorităților Comisiei Europene în ceea ce privește direcțiile de inovare și dezvoltare.

Péter Ferenc, Președintele Consiliului Județean Mureș, în calitatea sa de Președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru

POR CENTRU 2021-2027 cuprinde intervenții pe toate cele 5 obiective de politică ale UE și este format din 9 priorități de investiții care se adresează următoarelor domenii: susținerea procesului de cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic de la nivel regional în domeniile de specializare inteligente regionale; sprijinirea dezvoltării IMM-urilor regionale; sprijinirea procesului de digitalizare a serviciilor publice locale și a IMM-urilor; măsuri de eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale și clădirile publice de la nivel regional; dezvoltarea mobilității urbane durabile; modernizarea infrastructurii de transport județene; investiții în infrastructura educațională pe toate palierele de învățământ; dezvoltarea turismului durabil și a patrimoniului în zonele rurale; susținerea regenerării urbane, a conservării patrimoniului și dezvoltării infrastructurii de turism și cultură din zonele urbane din Regiunea Centru.

Avizarea POR Centru 2021-2027 de către Guvernul României și transmiterea sa la Comisia Europeană reprezintă un pas important în procesul de descentralizare a fondurilor europene. Astfel, Planul de Dezvoltare Regională al Regiunii Centru este susținut în implementarea sa de o sursă de finanțare. A fost o muncă intensă, în echipă, în care ADR Centru – în colaborare și susținut de actorii regionali – a dezvoltat programul și toate documentele necesare în așa fel încât să susțină prioritățile propuse și să contribuie la dezvoltarea Regiunii Centru. Prin dezvoltarea Programului la nivel regional se va optimiza relaționarea cu beneficiarii și se vor putea simplifica procesele de implementare a proiectelor. Implicit, se vor reduce timpii de reacție la solicitările și nevoile beneficiarilor, adică vom asigura resurse acolo unde trebuie, cât mai repede posibil.

Simion Crețu, director general ADR Centru

Până la lansarea Programului Operațional Regional Centru 2021-2027, ADR Centru va continua să lucreze la elaborarea ghidurilor solicitanților aferente priorităților programului și va realiza consultări publice dedicate potențialilor beneficiari. Documentele relevante aferente procesului de elaborare a POR Centru și alte documente suport pentru potențialii beneficiari pot fi consultate aici:

http://regio-adrcentru.ro/programare-2021-2027/.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button