Tabără la mare pentru 43 de elevi cu rezultate deosebite de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba
43 de elevi cu rezultate deosebite obținute în anul școlar recent încheiat s-au bucurat timp de o săptămână de o tabără la mare.
Desfășurată cu sprijinul Statului Major al Forțelor Navale și al Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, tabăra a oferit elevilor care s-au remarcat prin rezultate frumoase obținute nu doar la clasă, ci și la olimpiade și concursuri școlare, posibilitatea de a se relaxa la malul mării, de a descoperi obiective turistice din zonă și de a-și recăpăta energia necesară pentru provocările unui nou an școlar plin cu rezultate deosebite.
Prin vizitele în Portul Militar Constanța, unde au urcat la bordul Fregatei „Regina Maria” și al Submarinului „Delfinul”, la Centrul 39 Scafandri și la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, elevii au interacționat cu militari ai Forțelor Navale care le-au prezentat aspecte specifice profesiei și oportunități de carieră în domeniul naval.

















