Ştiri Urbane

„Udatul” fetelor în a doua zi de Paște

udatulLa români, nicio sărbătoare mare nu este lipsită de tradiții și obiceiuri. De Paște, obiceiurile cunoscute din moși strămoși, sunt păstrate și azi de oamenii de la sat. În a doua zi de Paște, „udatul” sau „stropitul” fetelor este tradiția simbolică acestei sărbători, încă păstrată în mai multe sate din Transilvania. 

Potrivit tradiției, în această zi, băieţii pleacă la udat femeile din familie şi din vecini, iar ele trebuie să îi cinstească cu băutură şi daruri. De asemenea, tradiţia spune că nici unei fete nu îi va merge bine în acel an dacă nu este stropită. Dacă primesc „udătorii”, vor rămâne frumoase tot anul.

Gătite frumos și atent încă de dimineață, fiecare fată așteaptă udătorii să-i treacă pragul casei. Tradiția udatului spune că fetele se pregătesc frumos și se aranjează pentru sosirea udătorilor. Feciorii cutreieră casele unde locuiesc fete și udă fiecare floare ce le iasă în cale pentru ca această să nu ofilească.

La sat, înainte de a ajunge la casele fetelor, băieții se adună în grupuri mari, stabilesc la ce fete să meargă „la udat”, dar nu uită nici de parfumuri, nici de costumele populare pe care le poartă. Se spune că flăcăii trebuie să fie atenți la hainele pe care le îmbracă, dar și la versurile pe care unii le rostesc la intrarea în casă, deoarece în locuințele unde vor merge, se află posibila viitoare soție. La final, udătorii sunt răsplătiți cu cozonac, ouă roșii, prăjituri și vin.

Povestea acestui obicei este una frumoasă:

Se spune că, într-o zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credinta în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze.

Păgâna i-a replicat că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşte.

Obiceiul „udatului” este preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, dar se practică şi în Banat sau în Bucovina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button