Social

Vineri: Se deschide circulația pe Transfăgărășan. Se va putea circula numai pe timpul zilei, șoferii sunt avertizați la pericolul prezenței urșilor

De vineri, 7 iunie, se va deschide circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Bâlea Lac şi Piscul Negru.

Potrivit autorităților, circurlația va avea loc pe timpul zilei între orele 7.00 – 21.00.

„De mâine (7 iunie), începând cu ora 07.00, se deschide circulaţia pe Transfăgărăşan, inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (SB) şi Piscul Negru (AG). Precizăm că circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07.00 – 21.00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă”, au anunțat joi reprezentanții Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.

Șoferii care vor circula pe Transfăgărășan, sunt avertizați în privința pericolului tot mai mare a prezenței urșilor pe carosabil.

„De asemenea, vă recomandăm să circulaţi cu atenţie, mai ales având în vedere că anul acesta a crescut numărul urşilor care se deplasează şi chiar staţionează pe partea carosabilă”, se mai arată în comunicatul emis de DRDP Brașov.

Transfăgărăşanul este închis circulaţiei rutiere în sezonul rece, din cauza pericolului de avalanşe, dar şi a stratului foarte mare de zăpadă de pe şosea.

Transfagarasan este drumul printre muntii Fagarasului, ce incepe din localitatea Bascov, judetul Arges si se termina in apropierea localitatii Cartisoara, judetul Sibiu.

Cu o lungime de aproximativ 152 Km, parte a DN 7 C, drumul face legatura intre cele doua provincii istorice Muntenia si Transilvania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button