Sari la conținut
FLASH
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026 22:58 3 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

EVENIMENTE

7 – 9 februarie: Târgul de antichități și handmade, la Alba Mall

Cristina Ganga 1 min de citit Comentează

7 – 9 februarie: Târgul de antichități și handmade, la Alba Mall

Weekend-ul 7-9 februarie este dedicat iubitorilor de handmade și vintage. Alba Mall se va transforma în locul unde veți putea găsi lucruri atinse de patina timpului, dar și altele proaspăt ieșite din mâini pricepute.

Expozanți și producători de articole handmade, comercianți de antichități, dar și vânzători de modă veche, din toată țara, vin în Alba Mall pentru a-și „etala” obiectele.

„Nou și vechi, fiecare își aduce contribuția la ceea ce poți numi UN ÎNTREG, unul frumos în care fiecare dintre noi se poate regăsi.”, spun organizatorii.

În cadrul acestui eveniment îşi vor da întâlnire colecţionari de mobilier, decoraţiuni, numismatică, cărţi vechi, dar şi bijuterii.

Meşterii handmade vor fi bine reprezentaţi şi vor expune bijuterii, decoraţiuni, tablouri, dar şi mici obiecte potrivite pentru a fi făcute cadou celor dragi.

Timp de trei zile, colecționarii de obiecte vechi și pasionații de bijuterii și accesorii handmade vor putea admira și achiziționa produse unicat, confecționate handmade însă, poate cel mai important, lucrate cu suflet și purtând fiecare o poveste.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa