Sari la conținut
FLASH
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026 14:04 9 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

SOCIAL

Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

Cristina Ganga 2 min de citit Comentează

Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

În ultimele 3 zile, au fost verificați 549 de agenți economici și 95 de mijloace de transport în comun, în cadrul acțiunii care vizează modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Controalele, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua .

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au continuat, la sfârșitul săptămânii trecute, activitățile de verificare privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, au fost verificați 549 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor de distanțarea socială, în zonele aglomerate de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba.

De asemenea, au fost verificate 95 de mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea  cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

În urma controalelor au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale, din care 24 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, potrivit Legii 55/2020, 3 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a riscului, două pentru fapte de natură economică și 69 la Legea 61/1991 pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 14.500 lei.

La acestea au participat, zilnic, peste 220 de angajați ai instituțiilor cu atribuții de verificare modului de respectare a măsurilor de protecție sanitară și a celor de distanțarea socială, pentru prevenirea răspândirii noului coronovirus.

Acțiunile, organizate în sistem integrat, vor  continua.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa