Sari la conținut
FLASH
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026 18:59 7 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

SOCIAL

Activitate cu tinerii în protopopiatul Alba Iulia

Cristina Ganga 2 min de citit Comentează

Activitate cu tinerii în protopopiatul Alba Iulia

Perioada specială pe care o traversăm reprezintă un moment de reflexie existențială, în care bucuria și comuniunea le întâlnim tot mai rar, în contextul în care boala sau suferința devin realități iminente, afectând direct relațiile interumane, începând cu propria familie.

Pentru a depăși presiunea socială, alimentată zilnic de temeri și fobii, pe data de 12 septembrie, între orele 11-17, protopopiatul ortodox Alba Iulia împreună cu asociația pentru tineri „Emanoil”, susținuți de către Primăria Municipiului Alba Iulia și Inspectoratul de Poliție Județean, a organizat prima ediție „Bike challenge”, o incursiune cu bicicletele într-o lume urbanizată și sufocată de poluare.

Astfel, sub forma unei activități unice, pe o distanță de 15 km, între Alba Iulia – Drâmbar – Teleac – Totoi, Bike challenge a provoacat pe cei peste 60 de participanți, la distracție și aventură în ceea ce s-a dorit a fi o sărbătoare a bunei dispoziții. Traseul ales a fost unul dificil, marcat de aglomerația urbană sau de formele de relief, completat cu cele 12 provocări pe care concurenții le-au avut de îndeplinit. Obiectivul evenimentului a fost atins, tinerii fiind scoși din zona de confort, îmbinând mișcarea cu inteligența, atrăgând atenția asupra poluării, dar și rezolvând toate provocările cu zâmbetul pe buze.

Pe parcursul traseului, în puncte cheie, participanții au fost întâmpinați cu gustări revigorante, daruri ale parohiilor protopopiatului Alba Iulia: Drâmbar, Teleac și Totoi, iar la finalul evenimentului, efortul tuturor a fost recompensat cu câte un rucsac sportiv.

Întâlnirea tinerilor din protopopiatul Alba Iulia la „Bike challenge” – marca Emanoil, face parte din calendarul de activități desfășurate în cadrul Arhiepiscopiei ortodoxe a Alba Iuliei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa