Sari la conținut
FLASH
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026 13:45 9 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

EVENIMENTE

Ample manifestări de ziua Culturii Naționale la Aiud

Redacția Urbea Mea 2 min de citit Comentează

Ample manifestări de ziua Culturii Naționale la Aiud

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale Centrul Multicultural Liviu Rebreanu – Direcție Municipală de Cultură, Astra – Despărțămantul Ovidiu Hulea , Fundația Inter-Art, Primâria/Consiliul Local Aiud au propus publicului aiudean și nu numai, o serie de manifestări culturale care să cinstească cultura națională și memoria poetului Mihai Eminescu, născut pe 15 ianuarie 1850.

Luni, 16 ianuarie, în sala I.I.C. Brătianu din cadrul Primăriei Municipiului Aiud a avut loc Simpozionul „Eminescu și cultura națională”. Temele dedicate luceafărului poeziei românești au cuprins intervențiile:

– „Proza fantastică la Mihai Eminescu. Teme și motive din narațiunea realitate-ficțiune”- dr. Alin Florea, bibliotecar responsabil Biblioteca Liviu Rebreanu Aiud;

– „Momente din viața lui Mihai Eminescu” –  prof. Despina Stanciu, președinta ASTRA, Despărțământul Ovidiu Hulea Aiud;

– „Tinerețea lui Mihai Eminescu” –  prof. Cosmin Georgiu, director adj. Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud;

-„Poezia postumă a lui Mihai Eminescu” –  Ioan Hădărig, manager Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud.

A avut loc și lansarea cărții „Ovidiu Hulea. Din periodice”, ediție de Dana Grigoriță, Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2022, în prezentarea Danei Grigoriță și a lui Ioan Hădărig

Numerosul publicul prezent a audiat recitalul de muzică prezentat de  Marius Moga și Claudiu Cordea, pe versuri de Mihai Eminescu.

La proiect au participat cu intervenții prof. Oana Badea, primarul municipiului și prof. Lorincz Helga, viceprimar, care au accentuat importanța promovării actului cultural în cadrul comunității locale.

În cursul aceleași zile, la Biblioteca Liviu Rebreanu, s-a desfășurat, în parteneriat cu școlile Aiudului, o suită de manifestări dedicată evenimentului:

– „Mihai Eminescu, Luceafărul românilor” – partener Grădinița cu Program Prelungit „Primii Pași”

– „Sub semnul lui Eminescu” – partener Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea”, elevii clasei a V-a A, prof Anda Szekely

– „In memoriam Mihai Eminescu” – partener Școala Gimnazială „Axente Sever, elevii claselor a VII-a și a VIII-a, prof Daciana Mihăilă și Casandra Ioan.

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, la Aiud, Muzeul de Științele Naturii din cadrul Centrului Multicultural Liviu Rebreanu Aiud, a putut fi vizitat gratuit.

La Aiud se va putea admira expoziția stradală „Poeme de Mihai Eminescu. Fotografii de Mircea Albu”, în lunile ianuarie și februarie, în spațiul de expoziții stradale – Primăria Municipiului Aiud, coordonatorii expoziției fiind Andrei Bako și Balog Zoltan.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa