Sari la conținut
FLASH
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026 16:17 8 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

EDUCAȚIE

Cadrele didactice ale UAB vor participa la traininguri de profil organizate de compania Microsoft

Cristina Ganga 2 min de citit Comentează

Cadrele didactice ale UAB vor participa la traininguri de profil organizate de compania Microsoft
Man looking at a computer screen, thinking about the job at hand

Pentru creșterea calității și eficientizarea activităților de predare online, în perspectiva adoptării unui scenariu hibrid în primul semestru al anului universitar 2020-2021, cadrele didactice ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au oportunitatea de a participa la câteva traininguri de specialitate, oferite de compania Microsoft, pentru utilizarea platformei Microsoft Teams.

Compania Microsoft propune câteva sesiuni de instruire dedicate mediului academic, care vor fi organizate în zilele imediat următoare (Teams-Turnitin Integration Webinar; Teams-Moodle Integration Webinar; ZenDektop Webinar).

Reprezentanții firmei Net Brinel SA, partener autorizat Microsoft, vor desfășura, pe lângă evenimentele generale menționate, și o sesiune gratuită de formare online dedicată personalului didactic din cadrul UAB, pentru a lămuri toate aspectele legate de folosirea la parametri optimi a platformei Microsoft Teams. De asemenea, în prima săptămână după începerea anului universitar, studenții, masteranzii și doctoranzii UAB vor beneficia de o sesiune specială de instruire.

Menționăm că, de la începutul perioadei de pandemie, când activitățile didactice s-au desfășurat exclusiv online, cadrele didactice ale UAB au valorificat la un nivel superior toate resursele oferite de platforma menționată, instituția fiind felicitată de compania Microsoft și de firma parteneră Net Brinel SA pentru implementarea cu succes și într-un timp foarte scurt a instrumentelor didactice și tehnologiilor digitale oferite de platforma Microsoft Teams.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa