ECONOMICEconomic
Economia județului Alba: afaceri locale, investiții, proiecte cu fonduri europene și PNRR, comunicate de început și de final pentru firme și primării.
ECONOMIC
ECONOMICFinanțare nerambursabilă pentru grădinița ”Căsuța Poveștilor” din Sibiu
Clădirea Grădiniței cu Program Prelungit ”Căsuța Poveștilor” va intra în lucrări de reabilitare termică cu sprijinul fondurilor alocate din Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, gestionat…
ECONOMICPrimăria Ciugud a semnat contractul pentru construirea școlii viitorului, cea mai importantă investiție în educație din istoria comunei
ECONOMICS-a încheiat contractarea proiectelor etapizate la nivelul Regiunii Centru
ECONOMICFinanțare pentru casa de cultură din Sântimbru, Harghita contract semnat pe programul ”Regiunea Centru 2021-2027”
ECONOMICUn obiectiv turistic de pe harta patrimoniului cultural din Regiunea Centru va fi revitalizat cu sprijinul fondurilor PR Centru 2021-2027
ECONOMICMai mult de 500 copii din Regiunea Centru vor beneficia de creșe și grădinițe noi prin investiții cumulate în valoare de peste 20 milioane euro, cofinanțate prin Programul REGIUNEA CENTRU
ECONOMICO nouă creșă se va construi în Sâncraiu de Mureș cu fonduri europene
ECONOMICO noua cresa si gradinita la Scoala Gimnaziala nr. 12 din Sibiu prin Programul „REGIUNEA CENTRU” 2021-2027
ECONOMIC