Sari la conținut
FLASH
Duminică, 15 Noiembrie 2026 03:03 1 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

EDUCAȚIE

Proiecte Erasmus + pentru elevii Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia

Cristina Ganga 2 min de citit Comentează

Proiecte Erasmus + pentru elevii Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia

Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia a semnat contractele de finanțare pentru două proiecte Erasmus +.

Proiectul „Smart – tineri competenți pe piața muncii europene” se va desfășura pe o perioadă de 18 luni, începând cu data de 1 octombrie 2018, iar finanțarea va fi în sumă maximă de 309.722 euro. În cadrul acestui proiect este propusă mobilitatea unui număr de 98 de elevi VET (formare profesională), din clasa a XI-a, domeniile de pregătire profesională Turism și alimentație și Comerț și 14 profesori însoțitori.

Cele șapte fluxuri de mobilitate presupun cinci stagii de 21 de zile în Spania, la Granada și două stagii în Portugalia, la Montijo, centre culturale și istorice cu vestigii importante pentru patrimonial cultural al umanității. Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea nivelului de competență al elevilor, în domeniile de pregătire profesională Turism și alimentație și Comerț în scopul încadrării facile pe piața muncii. Proiectul are ca scop promovarea învățării bazate pe activitate practică și propune un parteneriat între Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, Mobility Projects – Spania, Mertcabar Vuelve Carolina – Spania, El Problet-Spania, EDP European Projects Development – Portugalia. În cooptarea partenerilor internaționali, Colegiul Economic din Alba Iulia a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Alba.

Proiectul ”Mens Sano în corpore sano – EUreKorpus” se va derula timp de doi ani, în parteneriat cu instituții de învățământ din Franța, Finlanda, Spania și Anglia. Proiectul are un buget de 32.706 euro și presupune în total 60 de activități pe 6 domenii: comunicare, mediu, creativitate, științe, sănătate și umanitate. În acest proiect Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian din Alba Iulia are rol de partener, ințiatorul fiind Colegiul Boris Vian din Franța, și vor fi implicați 60 de elevi din colegiul albaiulian și 5 profesori coordonatori. În perioada 8-12 octombrie 2018 va avea loc prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului EUreKorpus, gazda fiind Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian.

Proiectele Erasmus + sunt menite să asigure dezvoltare personală, profesională şi socială a tinerilor, prin dobândirea de competenţe (cunoştinţe, abilităţi, atitudini) într-un context internaţional precum şi recunoaşterea acestor abilități profesionale și de viață.

Florin Cristian DINCĂ
Director,
Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian Alba Iulia

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa