Sari la conținut
FLASH
Duminică, 15 Noiembrie 2026 16:13 7 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

ADMINISTRAȚIE

Ziua Armatei Române, marcată într-un cadru solemn la Sebeș

Bogdan Păunescu 1 min de citit Comentează

Ziua Armatei Române, marcată într-un cadru solemn la Sebeș

Ca în fiecare an, Municipiul Sebeș și-a omagiat, într-un cadru solemn, eroii care și-au dat viața pe diferitele câmpuri de bătălie pentru apărarea țării, precum și reprezentanții uneia dintre cele mai importante instituții ale statului: Armata Română.

Ceremonialul omagierii, derulat în prezența primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a implicat momente solemne urmate de depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din incinta Bisericii Ortodoxe din Petrești, la Cimitirul Eroilor din Sebeș, la monumentele eroilor din Răhău și Lancrăm,  la cimitirele catolic și evanghelic din Sebeș.

Începând cu anul 1959, ziua de 25 octombrie marchează Ziua Armatei Române, pentru a aminti că în toamna anului 1944, soldații români eliberau orașul Carei de sub ocupația horthystă, restabilind vechea linie de frontieră a României consfințită prin tratatele de pace de la sfârșitul Primului Război Mondial.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa