15 ianuarie: „Eminescu-Muzica unui dor”: Concert-concept structurat în patru tablouri tematice, la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia

Proiectul „Eminescu-Muzica unui dor”, propus de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, sub egida Consiliului Județean, își asumă ambiția de a transforma Ziua Culturii Naționale de la Alba Iulia într-o experiență coerentă, în care cuvântul eminescian devine axă de construcție artistică și reper de identitate.

Alegerea spațiului de desfășurare nu este întâmplătoare: Depozitul de Ceramică Veche-Alba Iulia propune o scenografie naturală a memoriei: obiecte, materie, urme ale îndemânării și ale timpului.Într-o asemenea ambianță, Eminescu nu mai apare ca „autor obligatoriu”, ci ca o respirație firească a patrimoniului: limba, sensibilitatea, verticalitatea.

De altfel, întregul concept al serii mizează pe o idee simplă și solidă: cultura înseamnă și artă înaltă, și meșteșug, și gustul locului, toate articulate cu decență și măsură.

Programul începe la ora 17.00 cu “Din lut, ca din cuvânt: Olărit traditional”, sub forma unor ateliere interactive pentru copii și adulți. Înainte să cerem publicului tăcere și concentrare în sala de concert, îl invităm să intre treptat într-o stare de atenție: prin gest, prin materie, prin forma care se naște dintr-un centru. Este, în fond, o analogie discretă cu actul artistic: și poezia, și muzica, și olaritul pornesc dintr-o tensiune între libertate și rânduială.

La ora 17.30, în foyer, se deschide componenta de “Degustare de terroir-vinuri de Alba” (Casa Negrea), gândită explicit ca degustare înainte de concert, în spațiu dedicat, cu mențiunea de consum responsabil (18+).

În logica unei cronici de specialitate, merită subliniat că acest tip de asociere îl încadrează într-o civilizație a serii: un preludiu social, un timp de întâlnire, apoi reculegerea estetică în timpul concertului, urmată de un epilog relaxat în foyer.

Piesa central a serii începe la ora 18.00: “Eminescu-Muzica unui dor”, concert-concept-dramaturgie în patru tablouri tematice.

Această formulă fixează o intenție de regie muzicală: programul este un traseu în care muzica, vocea și rostirea se susțin reciproc.

Dramaturgia este articulată în:

Prologul: “Liniștea înaintea cuvântului”, așază ascultarea. Într-un concert dedicat lui Eminescu, această pregătire este esențială: publicul trebuie liniștit de zgomotul zilei, înainte ca poezia să-și poată face loc.

În această zonă de atmosferă, selecțiile instrumentale de tip cameristic, de la miniaturi lirice la pagini cu respirație amplă, sunt cheia. Prezența unui repertoriu precum „Salut d’amour” (Elgar), pus în dialog cu un „Dansul bătrânesc” (Ciprian Porumbescu), funcționează exact ca o punte: eleganța occidentală și fibra românească se întâlnesc fără ostentație, ca două politeți care se înțeleg din priviri.

𝐓𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐥 𝐈: “Luceafărul: cosmos și destin“, își găsește o corespondență naturală în muzica de respirație mare și în registrul înalt al emoției.

Aici, un moment precum aria „Ebben, ne’andò lontana” din La Wally (Alfredo Catalani) devine un arc interior, o distanță, o decizie, o singurătate cu demnitate, perfect compatibilă cu ideea eminesciană de destin și de imposibilitate a împăcării dintre absolut și uman.

Tot în acest tablou, o lucrare precum o „Baladă” (de Enescu și apoi de Porumbescu) își poate asuma rolul de „coloană de lumină”: linie cantabilă, gravitate, acel tip de lirism care nu cere aplauze, ci atenție.

𝐓𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐥 𝐈𝐈: “Floare albastră: erosul, nostalgia”, cere rafinament de frazare și o melancolie lucidă. Aici intră organic romanța „Mai am un singur dor” (muzica Guilelm Șorban, versuri Mihai Eminescu), o piesă emblematică, aproape inevitabilă, dar cu atât mai responsabilă artistic.

În aceeași zonă de lirism, „La serenada” (Francesco Paolo Tosti) aduce acel parfum de canțonetă care nu trivializează serata, ci îi oferă respirație și grație.

Practic, Tosti este „îngerul politeții muzicale” într-o seară care altfel ar risca să fie prea gravă, iar asta e un merit, nu o slăbiciune.

𝐓𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐥 𝐈𝐈𝐈: „Codru și țara: România interioară”, este locul în care cultura națională se simte, nu se declamă. Aici, o suită precum „Dansurile Românești” de Béla Bartók este o alegere excelentă pentru că îl arată folclorul transfigurat, trecut printr-un filtru de artă, cu respect față de materialul originar.În același spirit se așază o „Suită Românească”, segment de consistență, care poate funcționa ca miez instrumental al serii, iar lângă ea, o miniatură precum „Valsa – Un pescăruș” de Boulanger introduce o delicatețe de salon cu finețe poetică.

În acest tablou, vocile capătă un rol de identitate: „Ochiul tău iubit” (Eugen Doga, versuri Eminescu) este un exemplu de cântec care poate emoționa fără să cadă în dulcegărie, iar „Pasăre cu pene albastre” (Eugen Doga, versuri Veronica Micle) oferă un contrapunct afectiv de mare valoare: Eminescu în contextul său afectiv și cultural, cu ecouri și răspunsuri.

𝐓𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐥 𝐈𝐕: „Sara pe deal-trecerea”, este în mod firesc, zona de nocturnă, de respirație, de timp care curge. O piesă precum „Muzica” din opereta Valurile Dunării (George Grigoriu) poate funcționa ca moment de lirism popular rafinat, oferind o ieșire blândă din densitatea poetică.

𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥: „Limba română-patrimoniu viu”, o concluzie potrivită pentru Ziua Culturii Naționale: limba ca infrastructură a demnității.

Într-un asemenea proiect, cheia reușitei stă în calitatea interpreților și în echilibrul între discurs și muzică. Evenimentul propune o echipă cu profil cameristic clar: 𝐃𝐚𝐧-𝐋𝐢𝐯𝐢𝐮 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭 (vioară), Mădălin Danciu (vioară), Mădălina Gherman-Neag(violă), Cătălina Tincu(violoncel), nucleu de coarde care poate susține atât lirismul, cât și densitatea timbrală, alături de Andrei Dragomir (pian).

Prezența vocală este asigurată de Georgeta Plută (soprană), iar componenta de rostire, indispensabilă unui concert dedicat lui Eminescu, revine Andreei Bogdan (narator). În această distribuție, vocea reprezintă o punte între text și muzică, între ideea de poezie și realitatea emoției.

𝐄𝐩𝐢𝐥𝐨𝐠 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥: 𝐭𝐨𝐚𝐬𝐭 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 după 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭

La ora 19.15, proiectul continuă cu „𝐀𝐟𝐭𝐞𝐫-𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭: 𝐭𝐨𝐚𝐬𝐭 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥” (degustare de vinuri după concert – Casa Negrea), păstrând aceeași notă de civilizație și eleganță: întâi ascultarea, apoi dialogul. Pentru comunitate, astfel de finaluri sunt deosebit de importante, ele creează acea „memorie de eveniment” care fidelizează publicul și transformă cultura în obicei, nu în excepție.

𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 – 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐝𝐨𝐫” propune măsură, construcție și unitate de stil. Integrarea atelierului de olărit și a degustării de vinuri locale este o extensie a ideii de patrimoniu: cultura ca practică vie, în cuvânt, în sunet, în meșteșug, în gustul locului.

𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫, în 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞, iar afișul include 𝐜𝐨𝐝 𝐐𝐑 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞: DEPOZITUL DE CERAMICĂ VECHE din Cetatea Alba Carolina.