Club Stage, acțiune inedită pentru Emma! Donează toată suma strânsă din biletele vândute sâmbătă, 11 februarie
Mobilizare extraordinară pentru Emma, o fetiță simpatică foc, cu chip de înger și un zâmbet cuceritor care la nici 5 anișori este bolnavă foarte grav. Este originară din Drâmbar, iar părinții ei au cerut ajutor financiar tuturor celor care pot face orice mic efort pentru a transporta fetița la Barcelona pentru tratament.
Foarte multe persoane s-au mobilizat și au reușit să strângă suma necesară, peste 30.000 Eur în nici două zile de la mesajul mamei transmis pe Facebook.
Din păcate, suma nu va fi nici pe departe suficientă, tratamentul va fi destul de costisitor, iar mare parte din donatori au continuat să-i ajute și după ce au strâns minimul de care aveau nevoie.
Am fost contactați de administratorul Clubului Stage care ne-a anunțat că toate biletele vândute în 11 februarie în cadrul evenimentului la care va fi invitat Dj Mike Kross, vor fi donate pentru cazul Emmei. Dj Mike Kross este un cunoscut dj din Transilvania, care în 2021 a făcut furori la festivalul Untold.
Știrea inițială cu cazul Emmei, postat pentru prima dată pe Facebook de mama ei:
“Buna ziua,
Nici nu stiu cu ce sa încep.
Încă nu avem noutăți, joi la intalnirea de pe zoom ni s-a spus doar că este vorba de câteva zile.
Asociația Blondie ne așteaptă, marți, în zborul lor spre Barcelona, însă cei de la Sant Juan ne-au transmis să nu plecăm până nu sunt ei pregătiți să ne primească.
Cât despre Emma, ce să vă zic, a avut câteva zile mai proaste, în care abia am putut să-i dau medicamentatia, unele au fost administrate intravenos, altele intramuscular, pentru că din cauza crizelor nu le putea înghiți, dar în schimb a rămas la fel cum o știți majoritatea, cu chipul ei de înger și zâmbetul cuceritor.
Ba, chiar ieri, după o criză mai intensă decât restul, a dat cu capul de marginea patului, după care s-a uitat la mine si a zis: nu te îngrijora, mami, așa am vrut eu să fac, nu a venit „greierașul”, stai liniștita.(așa descrie ea crizele, că vine „greierașul”)
Sperăm din suflet ca la începutul săptămânii viitoare să reușim să venim cu o veste bună, și nu ne pierdem speranța, poate, totuși, marți, o să fim în avion, în drum spre Barcelona. Mulțumim, mulțumim încă o data că sunteți alături de noi.“
a transmis mama fetei







