Turist prin Alba: Povestea Castelului de Izvorul Ampoiului (Zlatna). Palatul administrativ al minei de mercur, distrus de marele regizor Sergiu Nicolaescu în filmul „Noi cei din linia întâi”

Dacă ajungi vreodată în județul Alba ca turist, trebuie să ajungi să vezi „Castelul” situat în localitatea Izvorul Ampoiului, județul Alba.

Monumentul arhitectonic, este situat pe DN 74 care leagă Alba Iulia – zona Munțiilor Apuseni (Abrud, Câmpeni), de municipiul Brad, din Hunedoara.

Localitatea Izvorul Ampoiului, este cunoscută mai ales pentru zăcămintele de mercur, exploatarea „argintului viu” realizându – se încă din epoca romană.

Zăcămintele și modul de extragere au fost cunoscute din secolele XVI – lea și al XVII – lea, de către călătorii străini. Principii Transilvaniei, plăteau adeseori tributul către Poarta Otomană în mercur, care ținea loc de monede de argint și aur.

Castelul și ruinele uzinei de mercur care a funcționat în zona Zlatna – Izvorul Ampoiului, sunt singurele vestigii arhitectonice, ale patrimoniului industrial care amintesc de exploatarea cinabrului (sulfură naturală de mercur, care se cristalizează în sistemul trigonal, apărând sub diverse culori).

Istoria Castelului de pe Valea Ampoiului. Construit de Grigore Gigurtu

„Castelul” a fost construit în stil neoromânesc,  între anii 1936 – 1939, din inițiativa lui Grigore Gigurtu ( inginer, om politic, s-a numărat printre prosperii oameni de afaceri din România interbelică. Gigurtu era acţionar şi patrona numeroase întreprinderi de minerit: Societatea minieră „12 Apostoli” din Brad – Gura Barza,precum si la minele de mercur din Valea Dosului, reuşind să acumuleze o importantă avere din aceste activităţi.

Industriaş de succes, Gigurtu nu a avut acelaşi talent pentru cariera politică.

În vara anului 1940, după ce ţara noastră cedează în faţa ultimatului sovietic de a evacua Basarabia şi nordul Bucovinei, regele Carol al II-lea l-a numit preşedinte al Consiliului de miniştri în speranţa că va putea reorienta politica externă a României spre puterile Axei şi să salveze ce se mai putea din România Mare.

Din nefericire, soarta României era deja stabilită de Marile Puteri revizioniste, iar izolarea de pe plan internaţional a determinat autorităţile de la Bucureşti să accepte şi dictatul de la Viena care oferea Ungariei nord-vestul Transilvaniei.

Aceste decizii i-au compromis imaginea, un preţ pe care l-a plătit scump în temniţele comuniste, unde și – a găsit și sfârșitul, la vârsta de 73 ani, în penitenciarul din Râmnicu Sărat).

Palat administrativ, tabără pentru pionieri, sediu de școală

Rolul „castelului” în epoca interbelică, a fost acela de palat administrativ al minelor și uzinei de mercur.

După venirea la putere a regimului comunist, și a Naționalizării din anul 1948, „castelul” a fost folosit ca și tabără de vară pentru pioneri, apoi ca sediu de școală, iar la începutul anilor 1980 a fost dat în grija unei unități militare.

Electricitate și apă potabilă proprie

„Castelul” se întinde pe o suprafață de 8.800 metri pătrați, edificiul fiind compus din 3 etaje, cu un total de 19 camere.

La vremea construcției, „castelul” poseda alimentare cu energie electrică și apă potabilă, ambele din surse proprii.

Castelul” este construit în întregime din cărămidă aparentă, a fost dotat la subsol cu bazine de bazalt pentru depozitarea mercurului, care din păcate nu mai există.

Folosit ca platou de filmare de regizorul Sergiu Nicolaescu, pentru filmul „Noi cei din linia întâi”

În anul 1985, Sergiu Nicolaescu a folosit „Castelul” ca și platou de filmare pentru filmul istoric dedicat luptelor din cadrul celui De-al Doilea Război Mondial: „Noi cei din linia întâi”.

Aici fostul mare regizor, a turnat o scenă istorică din asaltul Armatei Române din 9 mai 1945, asupra postului de radio german „Donau”.

Efectele speciale folosite la filmările filmului, au deteriorat grav clădirea, unele încăperi au fost chiar incendiate, pereți distruși, geamuri sparte.

La finalul filmărilor, Sergiu Nicolaescu a promis plata tuturor stricăciunilor cauzate „castelului”, dar din pricina unor neînţelegeri privind distrugerile cauzate la momentul filmărilor, bani pentru reparații nu au mai ajuns niciodată.

Aceeași soartă ca a „castelului” de pe Valea Ampoiului, a avut și fosta Mănăstire Văcărești din București (demolată în anul 1986 de Nicolae Ceaușescu), care a suportat mai multe stricăciuni, cea mai gravă fiind fracturarea crucii din marmură a unuia dintre ctitorii mănăstirii, domnitorul Constantin Mavrocordat.

În anul 2003, Consiliul Județean Alba, a scos la vânzare Castelul de la Izvorul Ampoiului.

Un an mai târziu, în 2004, clădirea „castelului” a fost cumpărată de o firmă italiană din Alba Iulia.

Patronatul firmei a dorit să-l renoveze din temelii şi să-l introducă în circuitul turistic, ca hotel şi loc de agrement în zona Zlatnei.

Castelul a fost scos chiar la licitație, pe un profil, având un preț de pornire de 275.000 euro.