ActualitateCulturăEvenimenteIstorieSocialŞtiri UrbaneTurism și Ghidaj turisticUrbea Mea

Ziua Culturii Naționale. Se împlinesc 176 de ani de la nașterea ” poetului – nepereche” Mihai Eminescu

Astăzi, se împlinesc 176 de ani de la nașterea celui care este considerat „poetul – nepereche” al României, Mihai Eminescu.Tot astăzi, se sărbătorește Ziua Culturii Naționale a României.

Mihai Eminescu s-a născut la Botoșani, la 15 ianuarie 1850, fiind al șaptelea copil al familiei Eminovici, care avea unsprezece copii.

Data exactă a nașterii a fost mult timp subiect de controverse, pe fondul mărturiilor contradictorii și al documentelor din epocă ce indicau ani diferiți, între 1848 și 1849.

Clarificarea a venit odată cu identificarea registrului oficial de nașteri și botez al bisericii Uspenia din Botoșani, care a consemnat data de 15 ianuarie.

Copilăria și-a petrecut-o între Botoșani și Ipotești, într-un cadru familial care i-a stimulat sensibilitatea artistică și interesul pentru cultură. Încă din primii ani de școală, Eminescu s-a remarcat prin rezultate deosebite la cursurile primare din Cernăuți, unde a fost apreciat pentru inteligența, rigoarea și seriozitatea sa.

În pofida talentului său evident, Eminescu a întrerupt studiile la liceul german Ober-gymnasium (liceu din Cernăuți) și a început să lucreze ca practicant la Tribunalul din Botoșani, iar ulterior ca funcționar copist la comitetul județean. Aceste experiențe i-au oferit contact direct cu realitățile vieții sociale și administrative, influențând perspectiva critică reflectată mai târziu în operele sale.

Activitatea literară a lui Mihai Eminescu a început în 1866, odată cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, dedicată profesorului său. În același an, Iosif Vulcan i-a publicat poezia „De-aș avea” în revista „Familia”, prilej cu care i-a modificat numele din Eminovici în Eminescu, formă pe care poetul a adoptat-o definitiv.

În paralel cu debutul literar, Eminescu a activat în domeniul teatral, inițial ca sufleor și copist de roluri, iar ulterior ca secretar în trupa actorului Mihail Pascaly.

Această perioadă i-a facilitat contactul cu personalități marcante ale epocii, între care Ion Luca Caragiale, și i-a oferit o perspectivă amplă asupra vieții culturale și sociale românești.

Între 1869 și 1872, Mihai Eminescu a urmat cursurile Facultății de Filosofie și Drept din Viena, completându-și studiile cu discipline din alte domenii. În această perioadă, a colaborat cu revista „Convorbiri Literare” și a înființat cercul literar „Orientul”, dedicat promovării tradițiilor și literaturii populare românești.

Între 1872 și 1874, a continuat studiile la Berlin, ca student „extraordinar”, abordând materii precum filosofia, istoria, economia și dreptul și beneficiind de o bursă acordată de societatea Junimea.

Tot atunci și-a consolidat relațiile cu personalități culturale de seamă, precum Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Iacob Negruzzi și Veronica Micle, și i s-a oferit posibilitatea de a obține doctoratul în filosofie, ceea ce i-ar fi deschis drumul către o carieră universitară.

După revenirea în țară, Mihai Eminescu a ocupat mai multe funcții semnificative: a fost director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, profesor suplinitor și revizor școlar, precum și redactor la ziarul școlar pentru județele Iași și Vaslui.

În această perioadă, a avut o influență importantă asupra generației tinere de scriitori, printre care Ion Creangă, și a contribuit la consolidarea și afirmarea societății Junimea.

Mihai Eminescu, considerat geniul literaturii române, a transformat profund poezia și proza românească prin frumusețea limbii, originalitatea stilistică și profunzimea gândirii. Opera sa îmbină romantismul european cu specificul românesc, abordând teme universale precum dragostea, timpul, natura și condiția umană, dar și subiecte legate de identitatea națională și valorile culturale ale României.

Mutarea la București, în 1877, a marcat debutul perioadei mature a creației lui Mihai Eminescu, când a scris poezii fundamentale precum „Luceafărul” și „Scrisorile”, dar și articole politice pentru cotidianul Timpul. În aceste texte, poetul comenta evenimente majore ale vremii – de la Războiul de Independență și constituție, până la legea electorală și politica externă – pledând pentru apărarea interesului până la legea electorală și politica externă – pledând pentru apărarea interesului național, fără a neglija drepturile și poziția altor grupuri etnice.

Poeziile scrise reflectă atât sensibilitatea artistică, cât și preocuparea pentru istorie, tradiții și folclor, conferind limbii române o expresivitate și o sonoritate fără precedent.

Prin aceste creații, Eminescu a consolidat conștiința culturală a națiunii și a oferit un model de excelență literară pentru generațiile care au urmat.Din 1883, Mihai Eminescu a început să manifeste semne de boală mintală, fiind diagnosticat cu manie acută sau tulburare bipolară. Poetul a fost internat în mai multe sanatorii, atât în România, cât și la Viena, sub supravegherea doctorului Șuțu.

Starea sa s-a agravat progresiv, iar Eminescu a decedat la doar 39 de ani, pe 15 iunie 1889.

Trupul său a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, rămânând un simbol al culturii și literaturii române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button