ALBA: Acțiune a polițiștilor rutieri, soldată cu aproape 1.000 de sanctiuni
În ultima săptămână, poliţiştii din judeţul Alba au aplicat aproape 1.000 de sancţiuni contravenţionale, în cadrul acţiunilor ce au vizat creşterea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
În perioada 19-25 septembrie 2016, poliţiştii rutieri din judeţul Alba, sprijiniţi de poliţiştii din structurile de ordine publică, au acţionat cu efective suplimentare, pentru creşterea siguranţei rutiere şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Au fost vizate toate aspectele ce privesc circulaţia pe drumurile publice, de la respectarea regimului legal de viteză, siguranţa transportului public de persoane şi mărfuri, combaterea conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, respectarea regulilor privind depăşirea, folosirea centurii de siguranţă, la combaterea indisciplinei pietonale şi în rândul bicicliştilor şi conducătorilor de atelaje.
În această perioadă, poliţiştii implicaţi în acţiune au aplicate 988 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 41 de permise de conducere, au retras 38 de certificate de înmatriculare şi au constatat 14 infracțiuni, din care 8 la regimul circulaţiei rutiere şi 6 de altă natură.
Dintre amenzi, 374 au fost aplicate pentru depăşirea regimului legal de viteză, 132 pentru neportul centurii de siguranţă, 9 pentru nerespectarea timpilor de odihnă, 21 celor care s-au angajat în depăşiri neregulamentare, 83 pietonilor, 14 bicicliştilor, iar restul au fost aplicate pentru alte abateri de la normele legale.






