60 de brazi comercializați ilegal au fost confiscați luni în Alba Iulia și Albac
Alţi 60 de brazi de Crăciun au fost confiscaţi, în urma unor controale în pieţe şi în teren. Neregulile au fost descoperite de polițiști în Alba Iulia și Albac.
La data de 19.12.2016, în urma unui control efectuat în cartierul Cetate din Alba Iulia, poliţiştii de ordine publică l-au depistat pe un bărbat de 57 de ani, din comuna Poiana Vadului, în timp ce comercializa pomi de Crăciun, într-un loc neautorizat, conform normelor privind circulaţia materialului lemnos.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, iar pomii de Crăciun au fost confiscaţi.
Tot ieri, 19 decembrie, poliţiştii din Cîmpeni au continuat controalele, pentru combaterea ilegalităţilor silvice, împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Horea Apuseni.
Astfel, în urma verificărilor făcute în teren, în locul numit ”Rogoz”, de pe raza comunei Albac, au fost găsiţi abandonaţi 15 pomi de Crăciun care au fost preluaţi de reprezentanţii ocolului silvic, pentru valorificare.
Acţiunile poliţiştilor, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor, transportului şi comercializării ilegale de brazi de Crăciun, sunt continuate.






