SocialŞtiri Urbane

A fost inaugurat tronsonul de cale ferată între Teiuș și Aiud, cu ajutorul unei drezine folosită de fostul dictator comunist Gheorghe Gheorghiu Dej

Tronsonul de cale ferată care face legătura între municipiul Aiud și orașul Teiuș, a fost inaugurat marți, acesta fiind supus unui proces de modernizare a infrastructurii feroviare.

La inaugurarea tronsonului, a fost folosită o drezină americană folosită de fostul dictator comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, fabricată în anul 1940.

„Am inaugurat firul I de cale ferată între Teiuș și Aiud, iar darea în trafic a fost marcată într-un mod inedit, prin parcurgerea distanței dintre cele două stații de către un vagonet vechi de peste 8 decenii. E vorba despre o drezină model american, Buick Road Master Sedan, fabricată în 1940, care a fost folosită la început în corpul diplomatic 1 și 2, după care a trecut la calea ferată, fiind utilizată de către Gheorghe Gheorghiu Dej. Abandonat în 1996, vehiculul a fost restaurat și ulterior pus în funcțiune. Au fost modernizați 12 kilometri de cale ferată, ceea ce înseamnă creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie, precum și un confort sporit pentru călători. În perioada imediat următoare se va închide circulația feroviară pe firul II, care va intra în execuție, urmând să fie la rându-i modernizat”, au transmis reprezentanții Selina Grup, prin intermediul paginii de socializare.

Tonsonul de cale ferată respectiv face obiectul a opt contracte de reparații de tip Quick Wins încheiate de Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov cu Asociarea Drum Asfalt – ZUE.

Însumată, valoarea contractelor semnate, finanțată prin PNR, este de 122 de milioane de lei, echivalentul a aproape 25 de milioane de euro, iar termenul de finalizare este luna decembrie a anului 2026. Lucrările au început la data de 20 februarie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button