SănătateSocialŞtiri UrbaneUrbea Mea

Compartiment de Cardiologie, inaugurat la Spitalul Orășenesc din Câmpeni

Marti, 1 octombrie, a avut loc la Câmpeni, inaugurarea Compartimentului de Cardiologie, din cadrul Spitalului Orășenesc din localitatea din Munții Apuseni.

Anunțul a fost făcut de către primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca, prin intermediul paginii de socializare.

Premieră la Câmpeni – Compartiment de Cardiologie în cadrul Spitalului Orăsenesc

Am participat astăzi, cu bucurie, la un eveniment de o importanță deosebită pentru comunitatea noastră: deschiderea Compartimentului de cardiologie a Spitalului Orășenesc Câmpeni.

Această realizare marchează un nou capitol în istoria spitalului nostru și reprezintă un pas important în îmbunătățirea serviciilor medicale oferite locuitorilor din orașul nostru și din zona Munților Apuseni.

Îi mulțumesc domnului conf. univ. dr. Mihai Ștefănescu, un profesionist de înaltă clasă, pentru că a ales să vină la Câmpeni și să-și pună experiența și cunoștințele în slujba comunității noastre.

Prezența dumnealui la conducerea acestui compartiment este o garanție a calității serviciilor medicale pe care le vom primi.Investițiile în echipamente medicale performante, atât cele existente, cât și cele care urmează a fi achiziționate pentru acest domeniu, vor permite diagnosticarea și tratarea eficientă a afecțiunilor cardiovasculare.

Aș vrea să asigur încă o dată conducerea spitalului și întregul personal medical de tot sprijinul administrației publice locale.

Vom continua să investim în modernizarea infrastructurii medicale și în dotarea cu echipamente performante, pentru a asigura cetățenilor noștri acces la servicii medicale de calitate, aproape de casă. Împreună, vom face din Câmpeni un oraș sănătos și prosper!„, a transmis Cristian Dan Pașca pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button