Finanțare de peste 3 milioane de lei, pentru Grupul de Acțiune Locală „Alba Iulia Incluzivă”
Grupul de Acțiune Locală ” Alba Iulia Incluzivă” a obținut o finanțare de peste 3 milioane de lei, pentru Strategia de Dezvoltare Locală- GAL Alba Iulia Incluzivă II.
Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa printr-o postare pe pagina de Facebook.
„Grupul de Acțiune Locală ”Alba Iulia Incluzivă ” a obținut finanțarea pentru Strategia de Dezvoltare Locală – GAL Alba Iulia Incluzivă II, în valoare de peste 3 milioane de lei, proiect finanțat prin Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027. Această finanțare oferă oportunitatea de a continua eforturile dedicate dezvoltării unei comunități incluzive și prospere, în perioada 2024 – 2027.
Prin implementarea noii strategii, GAL Alba Iulia se va concentra asupra unor direcții esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri: dezvoltarea infrastructurii locative, creșterea accesului persoanelor marginalizate la servicii sociale, sprijin pentru integrarea pe piața muncii și îmbunătățirea stării de sănătate prin programe dedicate, reducerea ratei sărăciei în rândul copiilor din comunitatea țintă prin sprijin educațional și măsuri pentru combaterea abandonului școlar precum și consolidarea coeziunii sociale și creșterea vizibilității comunității prin inițiative de incluziune și dezvoltare locală.
Dezvoltarea incluzivă nu ar trebui să fie doar un concept urbanistic, ci o declarație de grijă față de comunitate. Un oraș nu înseamnă doar clădiri, străzi și luminile care se aprind la căderea serii.
Un oraș înseamnă oamenii care îl locuiesc, pașii care răsună pe trotuare, glasurile care se amestecă în piețe, visurile care se țes în fiecare colț.
Un oraș adevărat este acela care își îmbrățișează toți locuitorii, indiferent de vârstă, statut sau abilitate. Când construim cu gândul la toți, ridicăm nu doar ziduri, ci punți între oameni.
Un oraș nu aparține doar unora. El aparține tuturor.
Felicitări tuturor celor care contribuie la implementarea acestui proiect ambițios, prin care municipiul Alba Iulia devine un exemplu de dezvoltare incluzivă” a transmis, joi, primarul Gabriel Pleșa.




