ActualitateAdministrațieSocialŞtiri Urbane

Rețelele de apă și canalizare, vor fi extinse pe alte 7 străzi din Alba Iulia

Rețeaua de apă potabilă și canalizare, va fi extinsă pe alte 7 străzi din municipiul Alba Iulia.

Străzile pe care rețeaua de apă și canalizare va fi extinsă sunt: Bistra, Șugag, Jidvei, Romanița, Septimiu Albini și Gilau.

Anunțul a fost făcut de către primarul Gabriel Pleșa, prin intermediul paginii de socializare.

Am semnat contractul de lucrări prin care pe străzile Bistra, Șugag, Jidvei, Romanița, Septimiu Albini, Oaşa (traseu Valea Argintului) și Gilău (traseele Pădurii și Tarnița) vom extinde rețeaua de apă potabilă și cea de canalizare menajeră.

Pe unele străzi vor fi extinse ambele rețele (străzile Bistra, Șugag, Jidvei și Oașa), iar pe celelalte străzi, unde există rețea de apă potabilă, va fi extinsă rețeaua de canalizare.

Această investiție va crește calitatea vieții locuitorilor celor șapte străzi, contribui și la reducerea poluării mediului, prin eliminarea foselor individuale sau a puțurilor absorbante folosite pentru evacuarea apelor menajere.

În urma desfășurării procedurii legale de atribuire, lucrările vor fi executate de asocierea Art Instal SRL – Urs Construct Alba SRL (lider Art Instal SRL), valoarea totală a contractului fiind de 4.238.403 lei + TVA, investiția fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Împreună facem din Alba Iulia un loc mai bun„, a transmis luni, Gabriel Pleșa pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button