Economic

S-a încheiat contractarea proiectelor etapizate la nivelul Regiunii Centru

Până la finalul lunii august 2024 au fost semnate toate contractele pentru finanțarea proiectelor depuse în cadrul apelului ”Proiecte etapizate” prin Programul ”Regiunea Centru” 2021 – 2027. Au fost 70 de cereri de finanțare depuse în cadrul acestui apel necompetitiv, care a avut ca perioadă de depunere 13.05.2024 – 12.06.2024 care, după finalizarea etapei de evaluare tehnică și financiară, au  intrat în etapa de contractare. Peste 184,49 milioane euro fonduri nerambursabile ale PR Centru 2021-2027 au fost alocate de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru investițiile autorităților locale în proiectele etapizate de la nivelul Regiunii Centru. În cadrul acestui apel de proiecte, au fost sprijinite proiecte de investiții din 12 domenii diferite.

Proiectele etapizate sunt reprezentate de proiectele contractate și finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, care nu s-au finalizat până în 31.12.2023 și care, dacă au întrunit cerințele menționate în OUG 36/2023 și Regulamentul UE 2021/1060, au putut depune o cerere de finanțare prin Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, solicitând un buget complementar pentru finalizarea activităților. Solicitanții eligibili în cadrul acestor proiecte etapizate sunt unitățile administrativ teritoriale ale căror proiecte se regăsesc în lista de proiecte preidentificate la nivel regional, aprobată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

La nivel regional, este foarte important ca investițiile care au primit finanțare și au fost începute în perioada trecută de programare, dar în cadrul cărora beneficiarii au întâmpinat mai multe probleme, pandemie, costuri mărite cu personalul și materiile prime, contestații sau altele, să poată fi finalizate cu resurse disponibile în această perioadă de finanțare. Este foarte important din punct de vedere al dezvoltării pentru comunitatea locală, să poată să finalizeze proiectele începute în urmă cu câțiva ani. În absența etapizării, respectiv a preluării finanțării nerambursabile prin etapa a doua în Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, sumele necesare pentru finalizare ar fi trebuit să fie suportate din surse publice, bugetul de stat sau local, ceea ce ar fi avut efecte negative asupra deficitului bugetar. La nivelul Regiunii Centru vor fi finalizate cu finanțare nerambursabilă prin PR Centru și fără a fi afectat bugetul local, proiecte de mare anvergură la nivel regional sau local, cu un impact semnificativ pentru locuitorii regiunii.

Simion Crețu, Director general ADR Centru

La încheierea Programului Operațional Regional 2014-2020, în cazul proiectelor derulate de autoritățile publice care nu s-au finalizat,  beneficiarii au putut solicita încadrarea în una din trei categorii, conform prevederilor din actele normative menționate anterior, ce reglementează domeniul:

  • nefuncționale – continuă implementarea, urmând a se finaliza până în 31.12.2024,
  • nefinalizate – continuă implementarea, urmând a se finaliza până în 31.12.2026,
  • proiecte etapizate – continuă implementarea și va depune cerere de finanțare, în funcție de obiectivul proiectului, pe unul din programele: Programul Regiunea Centru 2021-2027, Programul Sănătate sau Programul Incluziune și Demnitate Socială.

Condițiile impuse de actele legislative pentru ca un beneficiar- autoritate publica – să solicite încadrarea le lista de proiectelor preidentificate au fost: proiectul a fost contractat în perioada 2014-2020 și a avut un cost total/proiect de peste 5 milioane euro sau a fost contractat înainte de 29.06.2022 și a avut un cost total peste 1 mil. euro; au avut două etape identificabile distinct din punct de vedere financiar; a doua etapă a proiectului (finanțarea prin PR Centru 2021-2027) trebuie să răspundă regulilor perioadei 2021-2027 și trebuie finalizată până la finalul perioadei, respectiv 31.12.2029, au avut un progres financiar de minim 5%, nu sunt în procedură de reziliere, au respectat graficul de implementare şi au înregistrat întârzieri de 12 luni faţă de ultimul grafic de implementare valabil aprobat la 30 septembrie 2023.  

Pentru a se asigura că proiectele sunt finalizate şi contribuie la realizarea obiectivelor şi a țintelor finale ale indicatorilor de realizare şi de rezultat ale programului, fiecare Autoritate de Management, în acest caz, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, a stabilit lista proiectelor finanțate în perioada de programare 2014-2020 care se etapizează în perioada de programare 2021-2027. Lista operațiunilor etapizate, cu excepția instrumentelor financiare, a fost publicată și este disponibilă pe site la link: https://www.regiocentru.ro/actiuni/proiecte-etapizate-2/

Cele 70 de proiecte care s-au încadrat la etapizare prin PR Centru prevăd investiții în domeniile: eficiență energetică, spații verzi, mobilitate urbană, infrastructură de transport, infrastructură educațională,  patrimoniu natural, resurse balneare și dezvoltare urbană. Proiectele contractate solicită prin Programul ”Regiunea Centru” suma de 916,96 milioane lei, ce reprezintă 184,49 milioane euro, din care 740,81 milioane lei reprezintă finanțare din partea Uniunii Europene, iar 176,15 milioane lei reprezintă cofinanțarea de la Bugetul de Stat.

Lista celor 70 de contracte etapizate, semnate cu finanțare prin PR Centru, se poate consulta în Harta Proiectelor Regio 2021-2027. Spre deosebire de celelalte contracte care sunt semnate prin Programul ”Regiunea Centru”, cetățenii vor putea identifica aceste proiecte prin faptul că materialele de comunicare obligatorii pentru informarea cetățenilor au amplasate sigle aferente ambelor perioade finanțare, iar în cazul valorilor de proiect sunt identificate separat sumele aferente finanțării europene acordate în perioada 2014-2020 și cea a finanțării europene acordată din Programul ”Regiunea Centru” în perioada 2021-2027.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button