𝗢 𝗻𝗼𝘂𝗮 𝗲𝗱𝗶𝘁𝗶𝗲 𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 „𝗚𝗵𝗶𝗼𝘇𝗱𝗮𝗻𝗲𝗹𝘂𝗹 𝗺𝗲𝘂”, 𝗱𝗲𝗿𝘂𝗹𝗮𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝗦𝗼𝗰𝗶𝗲𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗙𝗲𝗺𝗲𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗢𝗿𝘁𝗼𝗱𝗼𝘅𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗔𝗿𝗵𝗶𝗲𝗽𝗶𝘀𝗰𝗼𝗽𝗶𝗮 𝗔𝗹𝗯𝗮
An de an, în cadrul proiectului „Ghiozdănelul meu”, Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, oferă rechizite școlare elevilor ciclului primar din școlile aflate în zone defavorizate din județul Alba.
Astfel, continuând tradiția, la începutul acestui an școlar au fost oferite 21 de ghiozdane și rechizitele necesare, conform disciplinelor prevăzute spre studiu, elevilor ciclului primar de la Școala Gimnazială „Demetriu Radu” din Rădești.
Dăm slavă lui Dumnezeu că am reușit, și anul acesta, să aducem zâmbete pe chipurile unor școlari, la acest nou început.
Pe această cale, dorim elevilor, cadrelor didactice și părinților un an școlar frumos, cu liniște sufletească și binecuvântat de Dumnezeu.
Consiliul Director al Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei









