Sari la conținut
FLASH
Vineri, 13 Noiembrie 2026 23:22 8 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

FOTOGRAFIE

Mister, atmosferă, poveste și mult impact

Andrei Iancu 2 min de citit Comentează

Mister, atmosferă, poveste și mult impact

„Când fotografiezi oamenii color, le suprinzi hainele. Când îi fotografiezi în alb-negru, le suprinzi sufletele.” Ted Grant

      Fotografia alb-negru reprezintă o r amură puțin mai specială a fotografiei. Pe lângă faptul că este un domeniu special, el este și unul esențial. Atunci când fotografiezi color, există foarte multe elemente în cadru care ajută fotografia, o îmbunatațesc, iar uneori greșeli evidente sunt mascate de culoare. Situația se schimbă radical când renunțăm la culori. O fotografie alb-negru este mult mai aproape de perfecțiunea artistică, iar elementele care compun cadrul se rezumă la linii, texturi și nuanțe de alb, negru și gri. Când reușești să îmbini toate aceste elemente într-un mod plăcut, fotografia depașește granițele tehnologiei și transmite stări, sentimente, emoții.

Spuneam că o fotografie alb-negru este mai aproape de perfecțiunea artistică, dar oare cum putem defini această perfecțiune? Aici vă invit pe voi să-mi spuneți părerile voastre. Eu cred că perfecțiunea este ceva relativ, care diferă de la persoană la persoană.

Foarte mulți fotografi care practică fotografie de strada preferă alb-negru pentru a reuși să treacă în lumea luminilor şi a umbrelor unde imaginația, gândurile sau sentimentele sunt la ele acasă. Practic în fotografia de stradă nu este neaparat vorba despre tehnică sau aparat foto. Fotografia de stradă este despre oameni și trairile lor de zi cu zi.

Un alt aspect important care ajută foarte mult fotografia alb-negru este reprezentat de subtilitatea contrastelor care este diferit în fotografia color. Atmosfera regasită în fotografiile alb-negru este redată tocmai de subtilitatea contrastelor, care în lipsa culorilor pot sa creeze o adevărată poveste dintr-o simplă fotografie.

Personal, prefer fotografia alb-negru pentru peisaje și portrete. Cred că, astfel ele capătă mai mult farmec și dramatism. Desigur, există situații când cromatica unui peisaj este superbă și încântă privirea.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa