Sari la conținut
FLASH
Vineri, 13 Noiembrie 2026 21:13 9 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

ȘTIRI URBANE

Percheziţii la persoane banuite de trafic de droguri de risc

Berbece Ioana 2 min de citit Comentează

Percheziţii la persoane banuite de trafic de droguri de risc

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Buzău şi Ploieşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 6 percheziții pe raza județului Buzău, la locuințele mai multor membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri de risc.

La data de 24 august a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Buzău şi Ploieşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au efectuat 6 percheziții domiciliare pe raza municipiului Râmnicu Sărat, la persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 38 de ani, bănuite de cultivarea și comercializarea plantelor de cannabis.

Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2015 – august 2017, cei în cauză ar fi procurat şi cultivat mai multe plante de cannabis pe care le-ar fi valorificat şi oferit spre vânzare, pe raza judeţului Buzău.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe plante de cannabis, două grindere pentru tocat materia vegetală, două cântare electronice și 5 telefoane mobile.

Şase persoane au fost conduse la audieri, la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Buzău.

Faţă de o persoană, în vârstă de 33 ani, instanţa de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alte două a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Activitațile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiști din cadrul S.C.C.O. Buzău, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Buzău.

La acțiune au participat jandarmi din cadrul I.J.J. Buzău.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa