Sari la conținut
FLASH
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026 03:14 7 °C Alba Iulia
Urbea Mea Urbea Mea
Revista nr. 77

EVENIMENTE

Sâmbătă, 12 septembrie: Mamut Bike Race. Află programul complet!

Redacția Urbea Mea 2 min de citit Comentează

Sâmbătă, 12 septembrie: Mamut Bike Race. Află programul complet!

track-mbr-2015Sâmbătă, 12 septembrie 2015, în Alba Iulia se va desfășura concursul de ciclism Mamut Bike Race. Competiția este de tipul mountain-bike XC, destinată în principal sportivilor amatori, începători sau avansați, suficient de bine prăgătiți în abordarea traseelor montane.

Lungimea traseului de concurs este de 27km, iar diferența de nivel pozitivă de 900m. Traseul include zone de asfalt (noua pistă de biciclete), pământ, pietriș, bolovăniș și iarbă (drumuri forestiere și poteci turistice). Parcurgând traseul vei ajunge în zone de belvedere asupra orașului, cât și pe vârful Mamut (altitudine 765m), cu o excelentă panoramă înspre Pietrele Ampoiței și Piatra Craivii. Desfășurarea evenimentului are loc cu plecare de la baza de agrement din zona Mamut, construită pentru a oferi albaiulienilor şi turiştilor un spaţiu amenajat pentru picnic şi recreere.

Pe parcursul competiției circulația nu va fi restricționată, pe traseu se pot întâlni alte vehicule, turiști, animale. Pe traseul de concurs pot exista porțiuni erodate din cauza ploilor și a utilajelor forestiere, precum și porțiuni înclinate, unde se recomandă mersul pe lângă bicicletă, atât pe urcare cât și pe coborâre. În cazul în care se produc incidente tehnice sau de altă natură, vă rugam să anunțați telefonic organizatorii și/sau, în măsura în care se poate, să vă deplasați până la primul post de control, de unde veți putea fi recuperați de echipele tehnice.

Program de desfășurare:

8:00 – 10:00Ridicare pachete de concurs
Înscrieri la fața locului
10:00 – 10:30Ședință tehnică cu toți participanții
10:45Alinierea concurenților la start
11:00START Mamut Bike Race
12:15Așteptarea primilor concurenți
15:00Premierea

În funcție de numărul participanților și de condițiile meteorologice la data și locul concursului, programul prezentat poate fi modificat. După 5 ore de la Start, concurenții care nu au ajuns la Sosire vor fi considerați descalificați (DNF).

Înscrieri ONLINE se pot face până miercuri, 9 septembrie 2015, ora 11:00!

“Încurajăm înscrierile online și sperăm să putem evita astfel aglomerația la punctele de înscriere care vor fi amenajate în ziua concursului. Ne străduim să oferim surprize plăcute tuturor participanților și este încurajator faptul că deja au confirmat prezența și concurenți din alte județe, nu doar din Alba. Mulțumim partenerilor, sponsorilor și colaboratorilor care fac posibilă desfășurarea concursului. Ne vedem la Start!” Organizator, Echipa Bicheru Cycling.

Ți-a plăcut? Trimite-l mai departe.

Facebook WhatsApp Email
Vrei mai multe știri din Alba în Google?Adaugă ca sursă preferată
pe Google

Comentarii

Încă nu a comentat nimeni. Spune tu primul ce crezi.

Lasă un comentariu

Comentariile apar după ce le citește redacția. Scrie civilizat; cele cu injurii, atacuri la persoană sau reclame nu se publică.

Formularul e protejat de reCAPTCHA, iar pentru el se aplică confidențialitatea și termenii Google.

MAI CITEȘTEToate →

Te-ar putea interesa