11 octombrie, ora 17:00 Prezentarea și lansarea două volume, cu ocazia Zilei Școlii Ardelene din Transilvania
Duminică, cu începere de la ora 17:00, la Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al județului Alba, va avea loc lansarea a două volume, dedicate mișcării culturale și intelectuale din Transilvania.
La 11 octombrie 1754, Episcopul Petru Pavel Aron decreta: „să ne apucăm de deschiderea învățăturilor și de chivernisirea într–însele a acelor lipsiți”, această dată fiind mai apoi proclamată ca Ziua Școlii Ardelene – un omagiu adus reprezentanților de seamă ai acestei mișcări naționale, oameni remarcabili care au susținut rolul culturii și al educației, al școlilor și al învățământului în viața românilor din Transilvania și au promovat oportunitățile oferite de educație atât pe plan personal, social și politic, Școala Ardeleană fiind exprimarea Iluminismului în Transilvania.
Ziua Școlii Ardelene va fi marcată prin prezentarea și lansarea a două volume: „Disertația Canonică. Despre căsătorie după învățătura Bisericii Greco-Orientale”, de Samuil Micu, și „Cuvinte de lămurire”, de dr. Ioan Coltor.
Programul cuprinde și un recital susținut de Cvartetul de Coarde al Județului Alba







