La data de 21 mai, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinţii Constantin şi Elena, „cei întocmai cu Apostolii”. Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este strâns legată de taină şi puterea Sfintei Cruci, semnul central al religiei creştine.
Perioada în care au domnit a fost cunoscută ca “Epoca de aur”. Datorită lor, creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.
Constantin cel Mare
Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman dupa învingerea lui Maxentiu şi a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscriptia: „in hoc signo vinces” („prin acest semn vei birui”).
Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxentiu.
Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se află inscripţia: „instinctu divinitatis” = „prin inspiratie divina”, ce descoperă cum a fost câştigată victoria asupra lui Maxentiu.
Cea mai însemnată realizare a împaratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însa, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395). După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei care nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu).
Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatal şi deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.
Împărăteasa Elena
Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul imparatului Diocletian, divorţează de împărăteasa Elena. Aceasta nu se recăsătoreşte, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său. A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos.
Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbatoarea Înălţarii Sfintei Cruci în calendarul creştin.
Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri.
După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, Elena a murit în anul 330. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.
Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca „făclie”, „torţă”, „strălucirea soarelui”, este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.
Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate.
Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Semnificaţia numelor
Numele Constantin este de origine latină şi vine de la „constans”, „constantis” („constant”, „ferm”).
Elena – străvechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. „helane” („torţă”, „făclie”, dar şi „foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin grecescul hele („lumina arzătoare a soarelui”).
surse: crestinortodox.ro
