Social

24 septembrie: ”Let’s do it Romania” are nevoie de voluntari. Albaiulienii sunt chemați din nou la ziua curățeniei

pet2Pentru al șaptelea an la rând, albaiulienii sunt invitați să participe la ziua curățeniei. Let’s do it Romania 2016 va avea loc săptămâna viitoare, iar Primăria Alba Iulia își asumă împreună cu voluntarii curețarea malurilor Mureșului, aflate pe raza municipiului.

Proiecul ”Let’s do it Romania” a fost inițiat în anul 2009 și a devenit încet încet un adevărat fenomen national. Milioane de români au participat la această acțiune în decursul anilor, iar numărul voluntarilor crește cu fiecare ediție.

Administrația locală din Alba Iulia face un apel către toți cei care doresc să se implice în curățarea unor zone cu probleme din municipiu, în principal a celor aflate în imediata apropiere a râului Mureș.

La nivel național, în perioada 2010-2015, voluntarii au reuşit să strângă peste 2 200 000 de saci de deşeuri, reprezentând 22 500 de tone. Din 2010 şi până astăzi, peste 8 500 000 de ore de voluntariat au fost dedicate proiectului. Dintre voluntarii care au participat la Ziua de Curăţenie Naţională, 550 000 au fost elevi. La nivel naţional, peste 2500 de voluntari au făcut parte din echipa de organizare, fiind implicate toate judeţele din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button