7 lucruri ușor de controlat înainte de a face ITP-ul
Conform legislației rutiere românești, pentru a putea circula pe drumurile publice, orice vehicul trebuie să aibă o dovadă a unei verificări tehnice, care asigură respectarea de către vehicul a standardelor minime de siguranță rutieră, și anume inspecția tehnică periodică sau ITP-ul.
Această verificare itp, efectuată de Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (RAR) precum și de stațiile omologate de aceștia, este o obligativitate ce revine deținătorului vehiculului. Pentru autoturismele noi, ea trebuie efectuată prima oară la 3 ani de la înmatriculare, pe când, pentru mașinile care au până la 12 ani vechime, verificarea trebuie făcută la fiecare doi ani. Dacă mașina este mai veche de 12 ani, atunci ITP-ul trebuie făcut anual. Pentru mașinile utilizate la transportul de persoane în regim de taxi, ITP -ul se face la șase luni, indiferent de vechime.
Cu atâtea perioade diferite, este foarte probabil să uiți dacă verificarea mai este validă sau nu. Astfel că, prima verificare pe care trebuie să o facă orice șofer este tocmai a validității, iar aceasta poate fi făcută inclusiv online. Tot online se poate obține și o programare RAR.
Dar, până la a ajunge cu mașina acolo, există câteva lucruri care se pot verifica ușor, asigurându-te astfel că mașina va obține dovada verificării tehnice.
Iată 7 lucruri pe care ar fi bine sa le controlezi ṣi să le faci înainte de programarea pentru ITP a mașinii:
1. Curăță și spală mașina – Poate părea evident, dar aspectul contează. O maṣină îngrijită ca aspect înseamnă o mașină îngrijită din toate punctele de vedere. Mai mult, mizeria poate ascunde pete de rugină, iar inspectorii pot refuza verificarea dacă nu pot observa anumite componente ale caroseriei datorită mizeriei;
2. Controlați frânele și direcṭia – Plăcuṭele pot fi inspectate vizual, frâna de mână poate fi verificată pe o zonă înclinată, iar direcṭia se poate controla pe o bucată de drum drept, prin miṣcari stânga dreapta (dacă se aud zgomote la virare sau dacă mașina nu merge drept, înseamnă că există probleme). În cazul în care ai suspiciuni că acestea nu fuincṭionează în parametri optimi, vizitează un service înainte de a merge la ITP ṣi remediază problemele;
3. Verifică luminile de drum – să funcṭioneze corespunzător ṣi înlocuiește eventualele becuri arse;
4. Verifică oglinzile și parbrizul – acestea nu trebuie să fie sparte, ciobite sau crăpate;
5. Verifică starea pneurilor, dar și dimensiunea acestora care trebuie să corespundă cu cea trecută în talon;
6. Verifică martorii de bord și prezența eventualelor erori – aceṣtia pot semnala probleme mai puṭin evidente, care să ducă la creṣterea emisiilor de noxe, de exemplu. Asta poate face ca maṣina să nu treacă de inspecṭie;
7. Asigură-te că ai pachetul legislativ obligatoriu complet ṣi în termen de valabilitate. Acesta trebuie să conțină trusa medicală, triunghiul reflectorizant, extinctorul ṣi vesta reflectorizantă.
În concluzie, făcând aceste verificări, șoferul poate decide în cunoștință de cauză, dacă e cazul să facă o programare Rar sau este mai indicată o programare la service. Înlocuirea pieselor uzate, remedierea defecțiunilor constatate și îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de RAR nu doar că asigură trecerea de verificarea itp, ci duce și la o siguranță mai mare conferită de mașină, la o mai bună fiabilitate a acesteia.
Sursa foto: Unsplash.com






