Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică este sărbătorită pe 8 septembrie.
Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, început de la 1 septembrie.
Este cea mai mare sărbătoare a toamnei și are loc în fiecare an pe data de 8 septembrie.
Sfânta Maria Mică se sărbătorește atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică.Istoric, Nașterea Sfintei Fecioare este datată între anii 19 și 22 î.Hr., fiind rodul rugăciunii Sfinților, Drepților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, care au făgăduit lui Dumnezeu că, dacă vor avea un copil, îl vor închina Lui.
Această sărbătoare este prăznuită în Răsărit din secolul al V-lea, iar în Occident a fost introdusă în secolul al VII-lea, în timpul Papei Serghie I, generalizarea ei având loc însă mai târziu, în secolul al IX-lea.
Pe 8 septembrie spunem „La mulți ani” celor care poartă numele Maria, Marian sau alte derivate.
În ordinea anului bisericesc, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este primul praznic dintre cele patru dedicate Fecioarei Maria, cunoscută în popor ca Sântămăria Mică.
Este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică.
Potrivit tradiţiei Bisericii, Sfânta Maria era de neam ales, tatăl, Ioachim, fiind din seminţia lui David, iar mama, Ana, din neamul preoţesc al lui Aaron.
Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc.
Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu.
Din cauza faptului că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau des batjocoriți de oameni, lipsa urmașilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Conform tradiției, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat jertfa și i-a numit blestemați.
În ciuda tuturor acestor acțiuni cei doi nu au renunțat și s-au rugat în continuare. Ei s-au hotărât să se retragă fiecare în post și rugăciune, Ioachim spunându-i Anei: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil”.
Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale.
Îngerul Gavriil li s-a arătat și le-a spus că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un „vas ales lui Dumnezeu”.
Potrivit tradiției, atunci când Maria a împlinit vârsta de 3 ani, părinții au dus-o la templu, acolo unde a rămas până la aproximativ 15 ani.Părinţii ei au lăsat-o împreună cu celelalte fecioare în camerele Templului să crească acolo.
Biserica prăznuiește Intrarea în Biserica a Maicii Domnului în 21 noiembrie.
În următorii șapte ani, părinţii Ana și Ioachim au vizitat-o adesea pe Maria la Templu, până la moartea lor.
Maria a rămas orfană la vârsta de zece ani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana – 79 de ani.
Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă.
Această sărbătoare creştinească ar trebuie să fie pentru toţi un prilej de a ne dedica viaţa lui Hristos şi de a deveni oameni noi.
Nu degeaba momentul acesta de peste an este urmat, pe 9 septembrie, de pomenirea Drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, cei care i-au dat viaţă Maicii Domnului.
Praznicul liturgic al Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni, şi la iacobiţii sirieni.
Ziua de Sfânta Maria Mică este ziua în care se dă drumul la cules de vii, se bat nucii și se dă startul târgurilor și iarmaroacelor de iarnă.
